Fiind cititorii noștri, știți deja că Horia Georgescu, președintele ANI, este cercetat de către procurorii DNA pentru abuz în funcție. Nu doar că este cercetat, dar la ora la care scriem acest text a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca procurorii să-l prezinte în fața judecătorilor, cu propunere de arestare preventivă.
Este o lovitură pentru imaginea statului de drept construită cu migală de Traian Băsescu în zece ani, dar este o lovitură și mai grea pentru societatea civilă care nu mai știa cum să-i ridice lui Horia Georgescu statuie încă din timpul vieții.
Imaginea bună de care se bucura Horia Georgescu în timpul libertății se bazează în principal pe capacitatea sa de a se strecura pe sub pielea oficialilor de pe la ambasadele străine. Acolo și-a și cunoscut o parte dintre agenții benevoli de PR. Îi știți, Traian Băsescu le spune, de ceva vreme, „linge-clanțe pe la ambasade”. Sunt un cerc select, bursieri ai unor diverse state, de-a lungul timpului, și singurii reprezentanți ai societății civile agreați de către însărcinații cu afaceri ai SUA, căci ambasador, după cum se știe, nu prea mai avem de ceva vreme.
Acum, că Horia Georgescu a ajuns acolo unde trebuia să ajungă de multă vreme, adică în fața procurorilor, așteptăm nu condamnarea sa, ci un cor de scuze venind de la Cristina Guseth, Laura Ștefan, Cristian Ghinea, Dan Tăpălagă și alți membri de frunte ai clubului lustruitorilor de clanțe, agenți de PR, cum spuneam, ai domnului Georgescu și surse ale celor ce întocmesc, an de an, rapoartele MCV.






