Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Accesul cu lăutari pe Naţional Arena, strict interzis

Zoom Accesul cu lăutari pe Naţional Arena, strict interzis

Dezamăgire de proporţii pentru microbiştii români obişnuiţi să urmărească meciurile Naţionalei de Fotbal într-un cadru relaxat şi lejer, în care, dacă îţi vine să te scarpini, te scarpini, iar dacă vrei să scuipi pe jos, o faci fără remuşcări. Potrivit noilor reglementări de pe Naţional Arena, stadionul care diseară va găzdui meciul România – Franţa, multe dintre micile capricii culturale care ne-au conturat ca popor, fumatul în nasul altora, scuipatul de seminţe în capul spectatorilor din faţă, tăiatul unghiilor de la picioare în public, sînt acum cu desăvîrşire interzise, lucru ce a dus la situaţii cel puţin comice.

De exemplu, un bărbat de 37 de ani cin cartierul Vitan, a fost reţinut astăzi de forţele de ordine în timp ce încerca să introducă pe stadion, în mod ilegal, un lăutar. Potrivit poliţiştilor, bărbatul îşi ascunsese lăutarul în pantaloni şi plănuia să-l scoată afară cu ocazia înscrierii unui gol, pentru a mai anima atmosferă, sau dimpotrivă, cu prilejul primirii unui gol, pentru a cînta “Supărat, supărat sînt iarăşi. Doamne supărat!”. Potrivit noilor reglementări, introducera unui lăutar pe Naţional Arena se pedepseşte cu confiscarea lăutarului şi plata unor daune în valoare de cinci pungi de seminţe.

Un alt bărbat, de data aceasta din Caransebeş, a fost întors din drum şi deferit justiţiei pentru că încerca să intre cu două petarde. Lucru de asemenea interzis de regulamet, chiar dacă bărbatul a încercat să argumenteze că petardele sînt fiica şi soţia sa.

În fine, un alt caz bizar, este cel al Elenei P., 24 de ani, studentă din Braşov, care în urma unei percheziţii corporale extrem de amănunţite a fost informată că nu poate intra pe stadion pentru că are sînii prea mici, baremul pentru a putea asista la o competiţie sportivă televizată de o asemenea importanţă fiind minim cupa B.

9 vizualizări

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia