Gen Unde-și bagă dracu’ coada
Adelina Pestrițu (Călin Popescu Tăriceanu feminin): „În şapte minute avionul nostru decola, iar noi încă mai aşteptam la acele cozi interminabile, din cauza proastei organizări a celor din conducere. Nu ai cum să pui trei zboruri în același timp şi să blochezi aeroportul, mai ales cînd vorbim de unul din România, care nu are capacitatea necesară. Chiar şi angajaţii aeroportului erau şocaţi de situaţie. Sînt oameni care dau mii de euro să ajungă undeva! Acesta este motivul pentru care am mers în faţă. Consider că oricine ar fi făcut la fel! Fiecare se descurcă cum poate!” (Libertatea, 5 septembrie)
E foarte amuzant cum problema cozilor din România a devenit brusc de actualitate, ca și cum cozile ar fi ceva nou și oamenii pur și simplu nu știu cum să reacționeze în fața lor. “Doamne, o coadă! Ce ne facem?” “Io zic s-o tăiem preventiv și să ne prefacem că nu știm cum funcționează.” Oricum, dacă de-acum înainte Dacian Cioloș n-are loc în avion, o să știm că e din cauza Adelinei Pestrițu, care a dat mii de euro să ajungă undeva.
Gen Dildo Baggins
Roxana Vancea (pieptoasă): „Mă interesează mai mult dacă plouă în Kuweit decît de părerea unora sau altora. Asta sînt, urîtă sau frumoasă, eu sînt mulțumită de mine, de naturalețea mea, de corpul meu și nu îmi pasă ce cred simpatizanții păpușilor Muppets despre fizicul meu. O să rămîn mereu naturală, apreciez femeile naturale și nu sînt de acord ca orice defect minor să fie corectat cu bisturiul sau cu silicon. Păi, ori sîntem oameni, ori sîntem dildouri?” (Libertatea, 4 septembrie)
E foarte frumos modul în care Roxana elogiază corpul uman, vechii greci ar fi fost mîndri de ea. Totuși, amazoanca naturaleții face o mică greșeală logică. Majoritatea zînelor siliconului și bisturiului fac asta ca să găzduiască mai multe dildouri în dînsele, nu ca să se transforme chiar ele în dildouri. Nu-i nimic, Roxana, se poate întîmpla oricui, important e ca la sfîrșitul zile să nu plecăm acasă din greșeală cu cătușele și butt-plug-ul.
Gen Fasole cu cioran
Cristina Cioran (sănătoasă): “Nici nu avem cartofi în casă, nici pîine. Am ajuns la această concluzie amîndoi, să renunțăm la alimentele care ne dăunează. Facem asta de mult timp, practic de cînd ne cunoaștem. Cînd vin musafiri la noi acasă, trebuie să vină cu pîine, dacă vor să mănînce pîine.” (Libertatea, 2 septembrie)
Mai nasol e dacă, pe lîngă pîine, invitații au poftă și de circ. Practic, e ca la închisoare, mulți trebuie să vină cu circul ascuns în pîine.
Gen Sînge pe instalație
Dorian Popa (tracționar): ”Știi cum sînt eu, nu pot să intru în direct dacă nu fac o tracțiune, o flotare, ceva. Am găsit o grindă dintr-un lemn mai putrezit și m-am gîndit că nu se va rupe exact acum. În jurul meu, doamnele: “Să nu cazi, Doriane!”. Am căzut cu ea în genunchi, în cap. După aceea am intrat la voi. Aveam și sînge pe pantaloni, dar n-a văzut nimeni.” (Wowbiz, 5 septembrie)
Din fericire pentru Dorian Popa, accidentarea a fost doar la cap, deci cariera lui n-a fost afectată în absolut nici un fel.







A căzut inițial pe genunchi dar cum mâinile rămăseseră încleștate pe bucata de lemn si poziționate în sus, fruntea a urmat un traseu vertiginos spre podea. E simplu, toți oamenii super inteligenți pățesc așa de la nenorocita asta de fizica si legile ei tâmpite privind căderea corpurilor.
rubrica asta ar trebui sa se numeasca ce mai inventaza curvele din plastic