Străduţa mea e liniştită, cu pensionari, doi (încă) deputaţi, un ex-subsecretar de stat, un ex-viceprimar, o agenţie de publicitate şi o ex-crîşmă, despre care am scris. E şi străjuită de castani, cireşi, brazi, salcîmi şi nuci.
Nucile neculese cad la fiecare adiere de vînt sau cioară care se hîţînă pe crengi. De la geamul bucătăriei admiram doi motani încăieraţi; pe stradă trecea un vecin, pensionar respectabil. A fost o pală de vînt sau o cioară, domnului i-a picat o nucă în creştet, eu am pufnit în rîs, el m-a auzit şi văzut şi a spus: „Eraţi om serios, nu credeam să faceţi asta!“. Atunci, pe loc, n-am putut să-i explic că nu aruncasem eu; acum mă simt mizerabil…
Publicat în Cațavencii, nr. 46, 21-27 noiembrie 2012
