E amuzant în sine când auzi că există „Asociația Foștilor Parlamentari“. Foștii parlamentari, așadar, au o asociație care are grijă de drepturile lor. E știut că România este o țară total neprietenoasă cu parlamentarii ei, că-i lasă pe drumuri, că aceștia, la bătrânețe, ajung să trăiască la marginea societății mâncând din tomberoane, luptându-se cu maidanezii pentru zone de influență pe la gropile de gunoi. Asociația asta a luptat acum pentru pensiile speciale. Și, foarte probabil, a câștigat pe drept. Dar, na, tot de rahat e asociația.
Nu la fel de rahat ca Adrian Năstase, fost de toate, printre care și parlamentar. Adiță a fost vocal, oral, mai că nu a scos din istorie celebrul lui pistol. Iată cum își motivează Năstase lupta pentru pensii speciale: „Știți ce pensie obișnuită are domnul Daea? 2.000 de lei, două mii și ceva după 40 de ani de muncă“. În câte feluri e greșit ce spune fostul pușcăriaș și cum îi transpar aroganța și elitismul de socialist: „pensie obișnuită“. Aroganță ca o transpirație urât mirositoare. Un fost premier al României, cu șase mandate de parlamentar, deplânge soarta unui parlamentar și fost ministru că a ajuns să ia pensie „obișnuită“, ca toți fraierii, pensie de-aia de două mii de lei după 40 de ani de muncă. E limpede, s-o fi reeducat la pușcărie, o fi învățat ceva și din gaura din gâtlej, însă tot defect e. Un personaj politic cu totul greșit și un exaltat dăunător.