Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Aflat în vizită la nemți, Băsescu se declară de acord cu exploatarea gazdelor

Zoom Aflat în vizită la nemți, Băsescu se declară de acord cu exploatarea gazdelor

Jurnalul lui Traian Băsescu (musafir nepoftit)

31 ianuarie 2014

Angela mi-a spus că e cazul să devenim mai discreți atunci când ne vedem și să nu mai stabilim întâlnirile la telefon, deoarece ne ascultă NSA-ul. De-aia am și convenit asupra unui mesaj secret, pe care să-l scriu în zăpadă cu jetul de urină chiar sub fereastra ei. Problema e că trebuie să beau foarte multă bere înainte și uit mereu codul super-secret. Sincer, înțeleg de ce Angela n-a vrut să mă mai vadă după ce i-am scris din greșeală, beat fiind, cu litere galbene pe albul zăpezii, ”Nuți, lasă-l pe Ilie Stan și hai să fugim în lume!”.

1 februarie 2014

Dragă jurnalule, cârciumile din München sunt the best. Dar ce știi tu, tu ești doar nu caiet anost, care, dacă se udă de bere, devine imediat inutil și ajunge la gunoi. Nu știi cum e să bei nefiltrată până dimineața și apoi, când se crapă de ziuă, să te iei la bătaie cu un alt client deoarece ai impresia că seamănă cu unul care te-a înjurat acum 30 de ani în port la Anvers. Și nu cunoști nici sentimentul unic al victoriei pe care-l simți atunci când îi chemi în ajutor pe Barroso și pe Merkel, deoarece – hei – sunt aliații tăi politici și trebuie să te sprijine chiar dacă tu ai pornit tot scandalul din berărie.

Jurnalul Angelei Merkel (gazdă neospitalieră)

31 ianuarie

Eram în pat cu domnul Angela Merkel, tocmai terminaserăm de văzut un episod din Familia Guldenburg și ne pregăteam să ducem șnițelul la ștrudel cînd sună cineva la ușă. Era Băsescu. Cică era prin Europa de Vest și s-a gîndit să facă o vizită-surpriză la toată lumea, dacă tot era prin zonă. Să fi trecut timpul așa de repede și să se fi făcut iarăși vremea de Oktoberfest?

1 februarie

Nu mai scap de Băsescu. Astăzi mi-a trimis flori la birou, SMS-uri, bomboane cu alcool din care cineva scosese cu precizie chirurgicală tot alcoolul, mi-a lăsat pînă și un mesaj zgîriat cu cheia pe capota de la mașină. Vrea să ne vedem, să vorbim neapărat despre problema țiganilor. Chiar îmi pare rău să aud că Viorica și Ioniță din Clejani au probleme cu bateria la mașină. Dar e problema lor, nu a mea, chiar dacă mașina e nemțească.

3 februarie

În sfîrșit, înțeleg că Băsescu a plecat acasă și nu mai trebuie să tresar de fiecare dată cînd cineva sună la ușă sau văd pe stradă un bărbat buhăit la față de șnaps și țigări. Într-un fel, îmi pare rău, pentru că tot ascunzîndu-mă prin casă am descoperit o groază de locuri unde nu mai fusese șters praful de ani de zile. Totuși, am învățat și o lecție destul de importantă: atunci cînd întîlnești necunoscuți la orgii sexuale organizate de Berlusconi, nu-i bine să dai oricui adresa țării tale.

o vizualizare

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
Iubitori de arta