Nu știu dacă ați observat, dar Sorin Cîmpeanu este foarte mândru de el când i se confirmă câte o dramă din Educație. Abordarea e cam așa din partea sa: Ia uite, ce dezastru, fix cum mă așteptam!
Practic, e felul său de a-și arăta sieși că e bun: proiectează niște drame enorme și apoi asistă cu pop-corn-ul în brațe la desfășurarea lor, pentru ca la final să se prezinte în fața publicului mai ceva ca David Popovici cu medaliile la gât pe Otopeni.
Rezultatele groaznice de la Evaluare și faptul că la Bac s-au înscris cu 40.000 mai puțini elevi decât anul trecut? Rezultatele dureroase din mediul rural? Nimic din toate acestea nu l-a surprins pe Sorin. El știa, i s-a confirmat. Și știa pentru că e bun. Că dacă era prost, nu ar fi perceput realitatea cum trebuie. Logic.
Această pornire de agent constatator o are și Bode. Ambii sunt la fel de activi ca o piftie din cane de melc. Se uită, asistă, aș zice impasibili, apoi pregătesc cu celeritate o conferință de presă, o declarație, ceva, după care îi vezi că se duc liniștiți acasă, parcă-i aud: Draga mea soție, pune o ciorbiță, că mi-au mâncat sufletul tâmpiții ăștia!
Declarația anului poate fi aceasta: „Am ajuns cu calitatea educației într-un punct de minim“. Pare că’ăsta a fost planul: gata, mă, am distrus chiar tot, acuma hai să ne apucăm de treabă. Trei ani de ministeriat și zici că s-a ajuns la zero? Rar în istorie un astfel de amestec de incompetență, nesimțire și liniște interioară.
0 vizualizări
