Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Al doilea mandat, doar cu concursul PSD

Zoom Al doilea mandat, doar cu concursul PSD

Klaus Iohannis a avut, se zice, șanse reale să prindă președinția Consiliului European, dar asaltul macroniștilor și viziunea lor cu două viteze i-au eliminat pe estici din toate combinațiile de putere. Noua birocrație europeană are acum un profil franco-germano-italo-hispano-belgian, mai discriminator și mai nereprezentativ ca niciodată.

Asta înseamnă că Iohannis se întoarce la caznele și plictiseala unui nou mandat. Numai că, pentru a-l dobîndi, e nevoie de cooperarea totală a PSD. De ce? Fiindcă al doilea mandat al lui Iohannis e amenințat de primul mandat al lui Dan Barna. USR, se știe, își continuă ascensiunea de popularitate electorală și e de așteptat ca pînă în noiembrie să depășească sau să se apropie milimetric de PNL. Dacă Iohannis intră în turul doi cu Barna, bazinul său e limitat, fiindcă surplusul din 2014 merge la USR. În timp ce Barna ar primi sprijinul pesediștilor care merg la vot ca să se răzbune pe un Iohannis care le-a blocat guvernarea și le-a arestat liderul.

E logic, așadar, ca Iohannis să-și dorească în turul doi un contracandidat al stîngii, fiindcă restul dreptei, în frunte cu Barna, ar fi nevoită să dea voturile candidatului de dreapta rămas în cursă, iar totalul acestor voturi depășește deja 50%.

Tăriceanu nu pare să poată obține decît o parte din voturile pesediste, un candidat extern nu prea e acceptat de alianță, iar un pesedist nu poate candida fără o trambulină de lansare. Să mergi în alegeri cu un candidat care nu e președintele partidului e la fel cum s-a mers la guvernare cu trei premieri care n-au fost președinții partidului. Adică prost. Și cum partidul are deja un președinte, așteptați-vă s-o vedeți pe Viorica Dăncilă cochetînd cu refuzul, pentru ca, pînă la urmă, înduplecată de rugămințile congresului, să le facă dumneaei hatîrul.

Ce va face doamna Dăncilă după ce va pierde în fața lui Iohannis? Păi, președintele poate da tot sprijinul necesar pentru numirea ei în poziția de comisar european, pe care domnul Ioan Mircea Pașcu o ține caldă pînă în decembrie.

A, rămîne problema intrării Vioricăi Dăncilă în turul doi. Dar rezolvarea nu ne aparține nouă, există pentru asta numărătoarea STS.

Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. #1

    pe ce se bazeaza aceste insinuari de falsificare a alegerilor? de ce tocmai acum sa falsifice cineva alegerile si nu in 2016, sa mai opreasca PSD-ul? la alegerile din mai 2019, si institutele de sondaje au dat aceleasi rezultate (sau pe acolo) cu cele reale. chiar nu acceptati faptul ca a iesit lumea masiv la vot anti-psd??

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Coronavirusul, pseudonimul penibil al ciumei

    25 februarie 2020

    Arta a cochetat cu moartea la Carnavalul din Veneția pînă cînd măștile fascinante și grotești pe care turiștii și le-au tras fericiți pe meclă au fost înlocuite brusc cu o […]

  • Coronapirus

    25 februarie 2020

    Cel mai nou, puternic și neașteptat aliat al Opoziției e acum coronavirusul, care vine din Italia, pe vechiul drum al romanilor, să ia în stăpînire ce a mai rămas, după […]

  • Guberniul său

    25 februarie 2020

    „Poate dumneavoastră aveți treabă și noi vă reținem!“ Asta i-a spus un ziarist președintelui Iohannis luni, când acesta din urmă limitase numărul de întrebări pe care le puteau pune ziariștii […]

  • În căutarea țăranului pierdut

    18 februarie 2020

    Prin anii ’90, șoseaua dintre Craiova si Calafat purta la gît în plină iarnă salbe de potîrnichi și de prepelițe, care spre a nu fi detectate pe cîmpul înzăpezit de […]

  • Instinct primar

    18 februarie 2020

    Partidele bătrîne se închină la chipul cioplit al primarului. Și PSD, și PNL se prosternează la picioarele acestei divinități păgîne. Au primari mulți pe care vor să-i păstreze fiindcă fără […]

Cele mai citite