Alegătorii se tot schimbă, dinozaurii rezistă

Politica, la nivel european, în special, și la nivel national, în particular, se îndepărtează din ce în ce mai tare de scopul său initial, dar și ultim: conducerea societăților și guvernarea statelor astfel încât cei guvernați să ajungă sau să se mențină la un nivel de prosperitate suportabilă. Scopul final al politicii ar trebui să fie binele comun, la un nivel cât mai ridicat.

Din păcate, politica a devenit o activitate practicată de grupuri mai mari sau mai restrânse de oameni care au drept unic scop câștigarea alegerilor organizate periodic și, din momentul în care acced la putere, optimizarea șanselor de a câștiga următoarele alegeri folosind resursele statului. Binele comun este luat în calcul de-abia în momentul în care o minoră îmbunătățire a nivelului de trai al populației poate duce la perpetuarea la putere.

La nivelul întregii Uniuni Europene și al întregii Europe, precum și în democrații încă mai vechi, precum cea din SUA, politica nu mai servește cetățeanul, ci birocrațiile și corporațiile.

Politica românească nu face,

nici ea, excepție. În ultimii 35 de ani, politica democratică, proaspăt redescoperită la începutul anului 1990, a ajuns să fie subjugată aparatului birocratic al statului și diverselor medii de afaceri, mai mult sau mai puțin corporatiste. Binele comun a dispărut dintre preocupările politicienilor români, principala lor grijă fiind menținerea în zona de decizie pentru o perioadă cât mai mare de timp. Legile electorale și cele conexe au ajuns, în timp, să aibă rolul de a restricționa accesul în politica activă al outsider-ilor, ceea ce duce, încet-încet, la lipsa de reprezentativitate și, în final, de legitimitate morală a celor aleși în cele mai înalte funcții ale statului român. La fel se întâmplă și la nivelul Uniunii Europene, unde deciziile sunt luate direct de către birocrați care nu au fost aleși de nimeni și care nu reprezintă pe nimeni cu excepția castei lor elitiste și ermetice.

Ca și în UE, Parlamentul are, în România, un rol din ce în ce mai decorativ. Guvernul a ajuns să legifereze din ce în ce mai mult și din ce în ce mai des, în dauna Parlamentului, care a căpătat rolul de observator docil și executant supus. Prin distorsionarea procesului democratic și prin anularea votului popular în urma unor negocieri și înțelegeri subterane, procesul democratic a fost complet deturnat. De asemeni, la fel se întâmplă și la nivelul UE, unde Comisia Europeană este cea care ia toate deciziile, în realitate Parlamentul European având doar rolul de a formaliza aceste decizii, fără dezbatere și fără drept de apel.

Unul dintre cele mai grave fenomene

care se petrec în acest parcurs al deturnării rolului politicii în viața cetății este acela al dispariției reprezentativității.

În România, în numele stabilității legislativ-guvernamentale, pragul de accedere a unui partid în Parlament a fost fixat la 5% din voturile valabil exprimate în cadrul unui scrutin.

Deși tipul de democrație în care trăim de 35 de ani este democrația reprezentativă, în România putem vorbi despre orice numai despre reprezentativitate nu.

În primul rând, participarea redusă a cetățenilor la alegeri duce la o reprezentativitate de sub 50%. Practic, peste jumătate din populația cu drept de vot a țării nu este reprezentată în Parlament. Dar, să zicem, aceasta este problema celor care aleg să nu voteze. Absența lor la vot, atâta vreme cât votul nu este obligatoriu, reprezintă nivelul de interes pe care aceștia îl au față de guvernarea țării. Practic, nu-i interesează cine conduce, cine ia decizii și dacă există sau nu cineva care să le reprezinte interesele.

În schimb, există din ce în ce mai mulți oameni care se prezintă la vot, votează și, totuși, la final, nu au un reprezentant în Parlament. Aici intervine pragul electoral de 5%. Acest prag are doar rolul de a împiedica formarea unui Parlament eterogen și căruia i-ar fi greu să dea o majoritate capabilă să formeze un guvern stabil. Sistemul cu prag electoral, ba încă unul extrem de mare, favorizează partidele mari, greoaie, în care democrația tinde să fie înlocuită cu disciplina de partid. Mai mult, existența pragului electoral duce la nereprezentarea unui număr din ce în ce mai mare de cetățeni.

În timp ce minoritățile etnice au reprezentare parlamentară, chiar și dacă numărul membrilor respectivei minorități este mic (armeni – 1.213, cehi – 1.576, greci – 2.086 etc.), existând 18 deputați care reprezintă câte o minoritate etnică, grupuri mult mai mari de oameni nu sunt reprezentați pentru simplul fapt că partidul sau candidatul pe care l-au votat nu a obținut 5% din totalul voturilor valabil exprimate la nivel de țară. Astfel, dacă 460.000 de oameni (la nivelul anului 2024) aleg un anume partid, aceștia se vor trezi că nu au reprezentanți în Parlament, pentru că partidul votat de ei nu a atins pragul electoral.

În 2024, ca și în 2020, procentul celor care au votat, dar nu sunt reprezentați în Parlament din cauza pragului electoral de 5% este de 15%. În 2020, numărul celor care au votat corect (în sensul că votul nu a fost anulat) și nu au avut reprezentare în Parlament a fost de 886.000 de cetățeni. În 2024, numărul celor care rămân nereprezentați, deși votul lor nu a fost anulat, va fi de peste 1.385.000 de cetățeni. De 2,34 de ori numărul votanților POT.

Artizanii sistemului electoral

românesc actual sunt, printre alții, și politologi precum Cristian Pîrvulescu, Cristian Preda sau Remus Pricopie. Unii au activat în societatea civilă, conducând asociații emblematice precum PRO Democrația, alții au activat în politică, fiind parlamentari, europarlamentari sau miniștri, dar pe toți îi unește mediul academic de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative.

Acela este mediul, a priori, în care ar trebui să se cerceteze și de unde ar trebui să vină propunerile pentru îmbunătățirea sistemului electoral românesc. Cercetările ar trebui să fie unele făcute după toate criteriile științifice și pe baza lor ar trebui elaborate propuneri care să ducă la ameliorarea sistemului electoral și nu numai. Propunerile făcute de către mediul academic (nu SNSPA exclusiv) ar trebui transpuse în practică de către mediul politic, supuse dezbaterii publice și apoi adoptate într-o formă sau alta. Atâta vreme, însă, cât mediul academic de la SNSPA pare dedicat mai degrabă fugăririi, hărțuirii și siluirii studentelor și studenților, nu prea avem ce aștepta de acolo.

Sistemul electoral românesc este profund depășit, pe alocuri profund corupt și din ce în ce mai nefuncțional. Pentru că nu așteptăm nimic bun nici de la politicienii în funcții și nici de la mediul academic format din bulăi, pieleni și alte orătănii, vom încerca în următoarele trei săptămâni să propunem, în acest spațiu, câteva lucruri ce țin de modernizarea și îmbunătățirea sistemului electoral. O încercare umilă și fără pretenții, care poate, in extremis, să stârnească măcar niște firave discuții atât de necesare.