Un nou turneu Tomescu-Stradivarius. Ia vezi, trece prin orașul tău împreună cu prietenii lui, Kunz și Enescu?
Reporter: Ataci Enescu. Ce e patriotismul?
Alexandru Tomescu: Îmi place să-l atac pe Enescu cu arcușul în mîna dreaptă și cu vioara în cea stîngă. Am tot așteptat mai bine de zece turnee momentul propice pentru un astfel de atac muzical – nu doar eu, ci și urechile ascultătorilor trebuie să fie în gardă. Integrala Enescu pe care o voi prezenta în Turneul Stradivarius de anul acesta îmi este foarte dragă, este muzica cu care am crescut încă de cînd eram mic și care a evoluat și continuă să evolueze odată cu mine.
Rep.: Care-s complicațiile enesciene pentru vioară?
A.T.: Muzica lui Enescu e pe nedrept lăsată deoparte de către mulți artiști – e drept că lucrările lui de maturitate te înspăimîntă puțin, atunci cînd deschizi prima dată partitura –, atît de multe sînt indicațiile, că riști să te pierzi printre ele. Odată ce treci însă de această primă barieră, descoperi o muzică extrem de personală, de intensă și de… românească. Enescu a știut ca nimeni altul să includă în lucrările sale melodii folclorice, transfigurate, dar totuși întregi în spiritul lor. Așa că voi cere filarmonicilor să lase și un mic loc liber în sala de concert pentru cei care vor simți nevoia de neoprit de a dansa pe finalul Sonatei a III-a. Nu se înșelau cei care spuneau că Enescu a scris muzică pentru secolul XXI, cu toate că a trăit în secolul XX. Printre primii care par a se trezi sînt englezii: pentru prima dată opera Covent Garden de la Londra va include în stagiunea 2015-2016 capodopera sa, Oedipe.
Rep.: Ce semne vă faceți voi, tu și Kunz, în timpul turneului?
A.T.: Nu pot să-ți spun, că dacă aș zice n-ar mai fi secrete! Le inventăm atunci, pe scenă, pe loc. În orice caz, nu avem cînd să ducem degetul la nas, pentru că Enescu a pus cu dărnicie zeci de mii de note în partitură, atît la vioară, cît și la pian.
Rep.: De ce ți-e frică ție în turnee?
A.T.: Sincer să fiu, de drumurile patriei! Nu o dată ne-au dovedit mașina de turneu. Avem însă mereu o soluție-surpriză în mînecă: anul trecut am făcut autostopul, iar pentru Enescu Experience sîntem gata de… teleportare!
