Adevărul e că nici eu n-aş vrea să fiu incinerată, chit că atunci cînd văd un vierme, fie el şi de mătase, mi se întoarce stomacul pe dos. Dar n-aş vrea să mă ducă la crematoriu, fiindcă pot să-mi imaginez cu claritate un dialog, peste ani şi ani, între două strănepoate, pagube colaterale din arborele meu genealogic: „Vai, dragă, dar ce bibliotecă frumoasă ai! Ia uite, ai tot Cărtărescu! Dar cu vaza asta ce-i?“, „Nu-i vază, dragă, e urnă! E străbunica Nutzi, care-a fost în UE şi NATO, înainte de-a veni chinezii“, „Vai, dragă, tu dormi cu mortu-n casă! De ce n-o arunci?“, „Nu pot, că mi-au trecut-o la patrimoniu. Ştii cum sînt chinezii: la ei trecutu’, patrimoniu’ sînt sfinte: şi-acuma caută urna lu’ ăla care-a făcut Dacii“.
► Am avut vis foarte frumos cu dl preşedinte Traian Băsescu: se făcea că eram Monica Macovei şi m-am trezit.
► Apropo, că tot vine ziua Lui: unii au zis despre Eminescu că ar fi, în ceea ce ne priveşte pe noi, românii, „scheletul din dulap“. Păi, dacă ar fi fost incinerat şi nu îngropat, cum ar fi sunat „urna din dulap“? Ca dracu’, vorba lui Petre Roman.
(va urma)
Publicat în Cațavencii, nr. 2 (80)/2013
