Jurnalul lui Klaus Iohannis (președinte la New York)
27 septembrie 2015
Dragă jurnalule, deși nu e prima mea vizită în Statele Unite ale Americii, înțeleg că, de cînd cu scandalul Volkswagen, americanii au devenit foarte suspicioși față de nemții care transportă motoare de automobil în bagajul de mînă. Mi-a luat trei ore să le explic că e motorul meu mic de voiaj. Îl iau de fiecare dată cînd plec în călătorii lungi ca să am ce segmenta pe avion.
Am vorbit cu mai mulți români stabiliți în America și le-am promis că le voi rezolva toate problemele. Și ei mi-au rezolvat o problemă: mi-au spus că, de fapt, zgîrie-norii nu zgîrie norii, e doar o figură de stil. Trebuie să mărturisesc că eroarea asta groaznică de proiectare îmi stătea pe creier de cînd eram mic, dar acum mă simt mult mai bine.
29 septembrie 2015
Am rugat-o pe Carmen să se îmbrace mai decent. Îi respect stilul vestimentar nonconformist, dar l-am văzut pe Obama cum se uita la ea ca la o bucățică delicioasă de carne albă de pui sau pește. Și-așa avem probleme cu emigranții, nu vrem să mai atragem și alții.
Pot să mă laud cu faptul că am fost azi, la conferința ONU, în aceeași cameră cu cei mai puternici oameni ai planetei: Obama, Putin și Papa Francisc. Firește, i-am lăsat pe ei să folosească cabinele și pisoarul, iar eu am folosit chiuveta.
Jurnalul lui Barack Obama (jandarm mondial)
26 septembrie
OK, e clar că sănt cel mai puternic om din lume. Ce mă intrigă e că nu există un clasament clar al celorlalți oameni puternici, care vin imediat după mine. Oare pe ce loc s-ar situa Merkel? Dar Putin? De asemenea, aș vrea să văd și o coadă a clasamentului, cu șefii celor mai mici state și cu președinții care sunt ținuți sub papuc de nevestele lor. Mă gândesc tot mai serios să nu mai vin la ședințele ONU dacă nu se pun de acord asupra unui clasament clar. Așa cum e în prezent, pare că oamenii ăștia își bat joc de președintele Statelor Unite. Eu sunt cel mai puternic om din lume, dar imediat după mine nu mai e nimeni.
27 septembrie
Nu mai înțeleg nimic. De ce președintele României este un german? Prima oară când am văzut cum îl cheamă, am crezut că-i o defecțiune, dar nu, frate. Chiar Klaus Iohannis era numele lui. Nu mai înțeleg nimic din lumea asta. Cancelarul Germaniei e o femeie, președintele Statelor Unite e un negru… Ce urmează? Un papă generos, tolerant și empatic la Vatican?
28 septembrie
Îmi pare rău că n-am cumpărat și eu cartea domnului Klaus Iohannis, cu autograf. Cică are șanse să intre în Cartea Recordurilor. Aparent, e la fel de plictisitoare și dacă știi limba română, și dacă citești înșiruirea aia de litere fără să cunoști limba.
5 vizualizări






