Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Andrei Drăgoiu: România lui “Să nu te ambiționezi prea tare pentru că «oricum nu merge»”

Zoom Andrei Drăgoiu: România lui “Să nu te ambiționezi prea tare pentru că «oricum nu merge»”

S-a întors. După studii în Marea Britanie. Acum are Harp&Loom și un nou început: galerie artă, lansare de carte, grafică a tinerilor.

Reporter: Ce-ai învățat la Leeds?

Andrei Drăgoiu: Cel mai important lucru pe care l-am învățat a fost să încerc. Mi-a luat ceva timp să-mi dau seama că o mare parte din problemele mele din Leeds se datorau faptului că nu încercasem pe bune să dau vieții de acolo o șansă. Am pierdut mult timp pentru că nu m-am bucurat de ce aveam în jur, dar am învățat totuși această lecție și îmi folosește în tot ce fac astăzi. Cred că prea des există tendința, în România, să nu te ambiționezi prea tare pentru că “oricum nu merge”. Lucru cu care nu sînt deloc de acord.

Rep.: De ce te-ai întors în România? Prin ce te simți folositor?

A.D.: Am știut că acel capitol s-a încheiat imediat după proiectul final pe care l-am avut, un performance făcut cu o colegă pentru festivalul de la sfîrșitul facultății. Cînd m-am întors la Leeds, cîteva luni mai tîrziu, pentru absolvire, am simțit că nu mai am ce căuta acolo. Multă vreme, încă din facultate, m-am gîndit la ce o să-mi folosească ce învăț acolo. Se punea foarte mult accentul pe doborîrea barierelor impuse de societate sau de sine și pe formarea legăturilor. Nici nu conta ce legai cîtă vreme găseai ceva nou sau aruncai lumina din alt unghi asupra problemei. Cu puțin ajutor, mi-am dat seama că nu exista nici un mediu care să ofere artiștilor romîni sprijinul și mijloacele de care au nevoie pentru a crea. Mai mult, publicul nu este educat pentru a ști ce să ceară de la artă. Așa a luat naștere Harp&Loom, din dorința de a fi intermediarul în artă, de a sprijini artiștii talentați (mai ales pe cei tineri) și de a organiza evenimente care să educe publicul despre adevărata valoare, despre importanța talentului și a emoției pe care o transmite arta.

Rep.: Ce imagini-colaj, muzici îți umblă prin minte?

A.D.: Am mici flash-uri de imagini în care toată lumea din jur își aruncă mîinile în sus și zîmbește larg. Muzica variază în funcție de starea mea, poate fi ceva extrem de ritmat și asurzitor sau ceva lent, senin. Ora 11 noaptea, o scenă mare, un soare orbitor în spatele ei și Massive Attack cîntînd, vara trecută, în Islanda. Plimbările la 4-5 dimineața pe străzile din Leeds într-o pustietate foarte liniștitoare. Începutul Festivalului Internațional “George Enescu”. Toate sînt momente unice, de mare intensitate, care nu se vor consuma niciodată în mintea mea.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Invitație la murit

    27 octombrie 2020

    Dacă ar fi locuit sub aripa vulturului,în penele pescărușului sau în gușa albatrosului, păsări iubitoare de lumină și de văzduh, coronavirusul ar fi umplut spitalele de aviatori, de zburători cu […]

  • Klaus al națiunii celei mai defavorizate

    27 octombrie 2020

    În lupta românilor cu boala și cu moartea, președintele a trecut încă de la început de partea virusului, dar acum îl ajută mai mult ca niciodată. „Alegerile vor avea loc […]

  • Patru ani și restul zile pân’ la partidele civile

    27 octombrie 2020

    Aparent, următorii patru ani sunt deja desenați pe harta politică a României. Victorios din cale-afară de un an și jumătate, PNL nu mai are cum să piardă puterea totală: președinte, […]

  • Invitație la concert

    20 octombrie 2020

    Scîrbit de mine însumi, par fructul nimănui, M-aș cățăra la noapte hoțeşte în gutui Și poate prin decembre, agonizînd pe-un ram, O să deschid cu cinste al ciorilor bairam. Să […]

  • Pe mîna noastră

    20 octombrie 2020

    Între cei treizeci de maiori, colonei și locotenent-colonei fabricați la uzina ilegală de grade a generalului Oprea figurează procurorul-șef al Uniunii Europene, Laura Codruța Kövesi. Această uimitoare femeie, care a […]