Mircea Diaconu a renunţat zilele trecute la funcţia de director al Teatrului „Nottara“ şi a rămas senator, ca să scape de acuzaţia de incompatibilitate. O fi justificată în litera ei decizia ANI, dar cu spiritul nu funcţionează. Dacă o activitate artistică, fie şi într-o funcţie de conducere, e considerată incompatibilă cu funcţia de senator, ANI se face mai catolică decît papa.
Mai ales că Senatul n-a fost cîtuşi de puţin deranjat de activitatea lui Mircea Diaconu la „Nottara“ şi i-a dat o decizie oficială în această privinţă. Că directorul de la „Nottara“ a călcat pe bec atunci cînd şi-a angajat soţia ca regizor la acelaşi teatru, închizînd ochii asupra regulamentului concursului pentru ocuparea postului cu pricina, asta ţine de ceea ce a făcut ca director al teatrului. Dar să-i dai cu incompatibilitatea în cap fiindcă ar ocupa o funcţie „de autoritate“, cum zice la litera legii, e o prostie.
Mircea Diaconu a ajuns director de teatru fiindcă e o autoritate în lumea teatrului, n-a devenit o autoritate graţie funcţiei dobîndite. Şi dacă un senator, a cărui meserie de bază e cea de actor, e declarat incompatibil cu funcţia de director al unui teatru, fiindcă asta ar fi „funcţie de autoritate“, ori litera legii e trasă de păr de ANI din exces de zel, ori ceea ce face Diaconu ca senator în opoziţie îi deranjează pe politicienii care le dau indicaţii regizorale celor de la ANI.
