Din când în când suntem nevoiţi să ne amintim că suntem o mare putere navală la Marea Neagră. 3.000 de hidrobiciclete, 200 de banane, 1.400 de scutere, yacht-ul lui Dan Diaconescu, submarinul „Delfinul“ şi 8.945 de bărcuţe de hârtie îi fac să tremure pe toţi cei care au plajă, porturi şi nisipuri de aur la Marea Neagră. Dacă la asta adăugăm şi cele două fregate, „Regina Maria“ şi „Regele Ferdinand“, înţelegem mai bine de ce suntem priviţi cu respect chiar şi în lumea dură a piraţilor somalezi.
Problema, însă, este că nu prea putem să adăugăm cele două fregate la măreaţa noastră flotă. Pentru că, din 2003 încoace, de când a început epopeea fregatelor cumpărate de la britanici, fregatele „Regina Maria“ şi „Regele Ferdinand“ au stat mai mult în service. Mai întâi pentru a fi curăţate de rugină şi utilate cu ce au de obicei fregatele în pachetul standard, fără opţionale: pânze, cârmă, vâsle. Apoi, ne-am dat seama că de 116 milioane de lire sterline ne-ar trebui şi ceva armament, poate un motor-două, radare, sonare şi alte chestii pe care le-au văzut până şi marinarii români în filmele ruseşti sau americane.
A mai fost nevoie, din când în când, ca una dintre pirogile supraevaluate să iasă în larg. Ba veneau amicii din NATO şi n-aveau ce vas să trimită după ţigări, ba era blocadă în dreptul Libiei şi le trebuia o şalupă pe care să-şi regleze tirul… În fine, operaţiuni ample desfăşurate de aliaţii noştri, unde lipseau figuranţii. Nu se poate spune că totdeauna aceste manevre ne-au prins pregătiţi, da’ norocul nostru era că aveam două fregate identice. Se strica ceva la una, luam de la cealaltă sau, dacă era grav de tot, le schimbam numele pictat pe bot şi o trimiteam în teatrul de operaţiuni pe cea potrivită.
Acum, însă, e ceva mai greu, pentru că ditamai „Regele Ferdinand“ are probleme de mobilitate. Vârsta, deh. Aşa că România trebuie să plătească 4.144.488 de euro pentru o turbină Tyne RM 1C şi pentru repararea turbinelor Olympus de pe nava cu pricina. Bine că nu ne-am luat şi avioane americane, că sigur n-aveam bani de CASCO şi ar fi trebuit să plătim din buzunar toate zgârieturile făcute prin parcările de centre comerciale.






