Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Anticrizul: 213.000 de euro pentru reconversia tractoriștilor din FarmVille

Zoom Anticrizul: 213.000 de euro pentru reconversia tractoriștilor din FarmVille

Fondurile europene sunt, din ce în ce mai des, la fel de surprinzătoare ca ţara în care se scurg. Nu sunt bani pentru lucruri serioase, pentru că, vorba Elenei Udrea, „aceşti bani nu pot fi folosiţi decât pentru astfel de lucuri“. Iar astfel de lucuri sunt fie două milioane de euro ca să integrezi în muncă 50-60 de persoane cu dizabilităţi, fie bani de iPhone, MacBook Pro şi salarii de 2.000 de euro pentru managerii de proiecte.

Totuşi, ca să nu fim acuzaţi de rea-voinţă, ar trebui să scoatem în evidenţă şi lucrurile bune pe care le fac oamenii cu banii noştri de la UE. Am căutat, am tot căutat şi, până la urmă, am găsit un exemplu bun la Casa Corpului Didactic Mureş. Acolo, banii veniţi din OIPOSDRU sunt cheltuiţi în pas cu vremurile, cu secolul tehnologiei informaţiei în care, cu voia dumneavoastră, trăim. 

Căci Casa Corpului Didactic Mureş este pregătită să spargă (din bani europeni, desigur) 930.000 de lei sau aproximativ 213.000 de euro pentru a oferi doritorilor/aleşilor cursurile necesare obţinerii permisului european de conducere a computerului sau cum naiba s-o traduce mai bine ECDL. Cei care organizează astfel de cursuri şi eliberează atestatele aferente spun că standardul ECDL este absolut necesar unei dezvoltări armonioase a omului de tip informatic în societatea secolului XXI. Cei care trăiesc în lumea reală vă vor putea spune, dacă îi întrebaţi, că nu un atestat aproape dubios asigură angajarea unui om, ci cunoştinţele pe care acesta chiar le are atunci când vine vorba de folosirea computerului la muncă. Să cheltuieşti peste 200.000 de euro pentru a oferi unor oameni pretinse cursuri de folosire a computerului este, în 2011, cel puţin exagerat. De banii ăştia ai putea cumpăra 20.000 de manuale bune, care, citite, ar lăsa mult mai multă informaţie în creierele celor doritori să înveţe cum se foloseşte un calculator. Dar manualele, totuşi, nu oferă nici pretext de socializare şi, în nici un caz, cunoştinţe avansate despre FarmVille, atât de necesare ţăranilor care nu vor să se murdărească pe mâini.

@padehillerin



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia