Se pare că, fără să ne dăm noi seama, România se pregăteşte de o mare confruntare armată. Cu cine, încă n-am reuşit să aflăm, dar sursele noastre nu dorm. Ele veghează la frontiere şi, într-o bună zi, când, probabil, va fi prea târziu, ne vor spune că au văzut la Giga TV peste ce vecini ne-am năpustit cu ditamai armata noastră profesionistă.
Totuşi, de ce spunem că ne aşteaptă un război (poate o bătălie cu murături cu bulgarii care ne răpesc turiştii şi nu ni-i dau înapoi decât storşi de bani, poate o confruntare bazată pe înjurături cu ungurii sau, de ce nu, un război venero-bacteriologic pe podul de flori de peste Prut)? Pentru simplul motiv că Ministerul Apărării achiziţionează în draci insigne, însemne, trofee, blazoane şi simboluri. Bine, nu pare dispus să trimită în luptă mai mult de 40 de oameni (20 de purtători ai emblemei „Onoarea Armatei României cu însemn de război insignă aurită şi cutie“ şi 20 de purtători ai emblemei „Onoarea Armatei României cu însemn de război insignă de aur şi cutie“), la care se adaugă câteva sute de purtători ai simbolului aferent insignei de participant la misiuni în străinătate. Ar mai fi insignele-simbol „Omul anului 2011“ (270 de bucăţi), blazoanele „Omul anului 2011“ (100 de bucăţi), trofeul miniatural „Omul anului 2011“ (100 de bucăţi) şi trofeul transmisibil „Omul anului 2011“ (100 de bucăţi). O fi Onţanu gras cât trei terişti de pe vremuri, o avea Oprea burta a patru sergenţi combatanţi de intendenţă, dar nu pot monopoliza ei chiar toate trofeele şi insignele, deci ceva bătălie soldată cu eroi pe hârtie se pune la cale. Nu-i rău, spunem, că mai ieşim şi noi din amorţeală, mai deturnăm atenţia poporului de la adevăratele probleme ale ţării, da’ să cheltuieşti, în an de revenire la recesiune economică, 5.812.400 de lei, adică peste 1.350.000 de euro, aduce uşor a nesimţire cazonă. Deşi, dacă ne gândim la militarii de mucava Dogaru sau Pricină, cheltuirea banilor armatei pe tinichele e un semn de onoare care, coroborat cu nişte pensii speciale, îi face să se simtă bărbaţi. E, poate, singurul lucru care le dă această senzaţie, deci merită mai mult de un milion de euro.
