Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Apelpisiții de la mahala

Zoom Apelpisiții de la mahala

La ce concluzii a ajuns lingvista Rodica Zafiu după ce s-a uitat peste limbajul politicienilor autohtoni, în campania electorală? „Reapare un discurs așa, de mahala, naționalist, cu simplificări, cu acuzații, cu termeni catastrofali. E calea simplă, calea comodă a unor oameni care poate nu au avut suficiente modele și suficientă educație“, a zis lingvista într-un interviu pentru HotNews.

Ca și entomologii care umblă cu plasa după gîngănii, lingviștii prind într-o plasă imaginară tot ceea ce mișcă, nou sau caracterizant, pe cîmpiile vorbirii și scrierii. Doamna Zafiu, bunăoară, l-a prins într-un oarece flagrant lexical pe Victor Ponta, pe vremea cînd acesta era premierul României, iar domnia-sa avea o rubrică în revista România literară. Cu o veche vigilență, exersată pe vremea cenzurii comuniste, directorul publicației, criticul Nicolae Manolescu, fost om politic din partea unui partid civic, a oprit articolul de la publicare, drept pentru care lingvista și-a mutat rubrica la Dilema veche, unde cu onoare scrie și azi.

Să ne întoarcem însă la observațiile Rodicăi Zafiu despre limbajul de campanie al politicianului român. A reapărut „așa, un discurs de mahala, naționalist“, zice lingvista, dar fără a preciza cînd a apărut el întîiași dată în politica autohtonă. În democrația post-decembristă primii care l-au folosit au fost Eugen Barbu și Corneliu Vadim Tudor, mai întîi în hebdomadarul România Mare, iar apoi în Parlament. Mai precis, cei doi se foloseau de acest limbaj, căruia îi adăugau groase tușe golănești, ca să se dea drept oameni din popor, dar erau în stare și de discursuri mai mult sau mai puțin academice. Le-a urmat un Dumitru Dragomir, Mitică de la Ligă, cel ce a manageriat echipa Miliției, Victoria București, și echipa comunei Scornicești, Viitorul, pe vremea lui N. Ceaușescu. Mitică nu cita limbajul de mahala – de atîta era în stare, la fel ca Bebe Ivanovici sau ca Dan Iosif.

Noii mahalagii patrioți pe care pare a-i avea în vedere doamna Zafiu sînt papugiii auriști adunați în jurul fostului șef de galerie George Simion, cel ridicat din spuma jegoasă a peluzei, al cărui îndreptar politic pare să fi fost legionara Cărticică a șefului de cuib. Și cum nu încap două bricege în același buzunar, fosta auristă Diana Șoșoacă, căreia îi alunecă dinții cînd încearcă să-i înfigă în limbajul elevat. Ca și Simion, Șoșoacă se ilustrează cu simplificări grotești, cu acuzații scoase din burtă și cu un catastrofism de șanț. Dacă la început lelițele de răspîntie se simțeau reprezentate de ea, că e patrioată, mai nou Șoșoacă și-a paradit imaginea cu vizitele ei la ambasada Rusiei, spre stupefacția mitocanului român care nu-i înghite pe ruși, din familie. Ruina însă i-au adus-o scandalurile casnice și filmulețele de cascadorii rîsului de la mahala.

Campania s-a încheiat, repertoriul papugiilor rămîne același, doar nițel mai apelpisit. C.T.

P.S. Cu voturile unei părți a diasporei din Italia, care o fi aia, D. Șoșoacă a trecut pragul și a ajuns în Parlamentul European.

3 comentarii

  1. #1

    Cica flacaii de la Liverpooli ar fi bagat-o pe Soso in PE. Mai bine o bagau in PM.

  2. #2

    „Ruina însă i-au adus-o scandalurile casnice și filmulețele de cascadorii rîsului de la mahala…. Cu voturile unei părți a diasporei din Italia, care o fi aia, D. Șoșoacă a trecut pragul și a ajuns în Parlamentul European.”
    O adevarata ruina…

  3. #3

    Stimate domnule Teodorescu.
    Este al doilea articol în care ați folosit expresia „ca și” incorect.
    Lăsați-i pe cei care o folosesc de teama
    unei cacofonii. Reveniți la expresia „la fel ca” sau „precum” sau formulați altfel.
    Mai aveți un coleg care abuzează de expresia „de către” în loc de „de”. Așa s-a ajuns la expresia „Persoana X a fost contrazisa de către realitatea din teren”

    Imi cer scuze pentru intervenție. Sunt pensionar si citesc cu plăcere săptămânalul încă de când era Academia Cațavencu.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Revelația unui Luceafăr de provincie

    18 iunie 2024

    Ea n-are ochi la dumneaei, că-i ține-nchiși în ladă, iubirea mea de cîțiva lei parcă-i pe-o altă stradă, unde bem vodcă Absolut, fiindcă povestea-i simplă: am fost Luceafăr, dar de […]

  • Un „Muie PSD“ frățesc

    17 iunie 2024

    Nicu și Marcel era pînă mai ieri o poveste pesedistă despre „oameni serioși“, despre loialitate și mîini strînse bărbătește, despre cuvîntul dat și respectat. Era numele de alint al stabilității. […]

  • Îngerul a strigat

    11 iunie 2024

    Cînd se droga Moldova cu mălai ați omorât un milion de cai și l-ați împins pe Labiș sub tramvai. De-ar fi venit chiar Picasso-n colhoz, să vă picteze-n perioada roz, […]

  • Un popor care își cunoaște viitorul

    11 iunie 2024

    Marea mobilizare la vot, care ar fi trebuit să însemne o voință de schimbare, a fost un vot aproape fanatic pentru PSD, PNL și coaliția PSD-PNL. Poporul a votat situația […]

  • O călătorie în derizoriu

    4 iunie 2024

    Deși mă frec de voi pe-aceeași scenă, simt că jucăm în piese diferite, cînd mă strecor ca Iona în balenă, intrați și voi ca-ntr-un vagon de vite, rîzînd fără motiv, […]

Editoriale
  • Revelația unui Luceafăr de provincie

    18 iunie 2024

    Ea n-are ochi la dumneaei, că-i ține-nchiși în ladă, iubirea mea de cîțiva lei parcă-i pe-o altă stradă, unde bem vodcă Absolut, fiindcă povestea-i simplă: am fost Luceafăr, dar de […]

  • Un „Muie PSD“ frățesc

    17 iunie 2024

    Nicu și Marcel era pînă mai ieri o poveste pesedistă despre „oameni serioși“, despre loialitate și mîini strînse bărbătește, despre cuvîntul dat și respectat. Era numele de alint al stabilității. […]

  • Îngerul a strigat

    11 iunie 2024

    Cînd se droga Moldova cu mălai ați omorât un milion de cai și l-ați împins pe Labiș sub tramvai. De-ar fi venit chiar Picasso-n colhoz, să vă picteze-n perioada roz, […]

  • Un popor care își cunoaște viitorul

    11 iunie 2024

    Marea mobilizare la vot, care ar fi trebuit să însemne o voință de schimbare, a fost un vot aproape fanatic pentru PSD, PNL și coaliția PSD-PNL. Poporul a votat situația […]

  • O călătorie în derizoriu

    4 iunie 2024

    Deși mă frec de voi pe-aceeași scenă, simt că jucăm în piese diferite, cînd mă strecor ca Iona în balenă, intrați și voi ca-ntr-un vagon de vite, rîzînd fără motiv, […]

  • Invizibilii bogați de bucătărie

    3 iunie 2024

    Raiul pămîntesc, închipuit ca locul fără griji unde curg laptele și mierea, e la Parlamentul European. Cei aleși trec prin poarta sfîntă a listei eligibile și ajung pe tărîmul fericirii, […]

bijuterii argint