Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Armata română a trimis din greşeală trupe în Bali

Zoom Armata română a trimis din greşeală trupe în Bali

Greşeală de proporţii pentru Ministerul Apărării din România care, în graba sa de a face pe plac aliaţilor occidentali, a trimis ieri două batalioane de infanterie în Bali, în loc de Mali, pentru a-i sprijini pe soldaţii francezi în lupta cu teroriştii islamişti.

“Ni s-a ordonat să intervenim urgent în Bali, pentru a-i ajuta pe francezi, dar singurii francezi pe care i-am găsit la faţa locului au fost doi turişti care se relaxau pe plajă făcînd snorkeling. Am stabilit contactul cu ei, dar pînă să apucăm să le oferim suport tehnico-militar au fugit în pădure, temîndu-se că vrem să le furăm prosoapele şi papucii”, a declarat maiorul Eugen Eftimie, unul dintre militarii paraşutaţi. “Cineva de la comandament sigur a greşit grav, încurcînd Bali cu Mali, dar e de înţeles pentru că şi în Indonezia e cald şi sînt o groază de sălbatici”.

Pînă la această oră MAPN nu a emis nici un comunicat oficial prin care să-şi comunice poziţia asupra incidentului, însă, aşa cum ştim, nu ar fi prima dată cînd ministerul greşeşte, acum trei ani România trimiţînd 2000 de tone de ajutoare şi un batalion de vînători de munte în Tahiti, în loc de Haiti.

Exclusiv online



1 comentariu

  1. #1

    Asa’i cand la conducerea armatei sunt niste incompetenti.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia