Ceremonie de predare-primire de robe mov la Cotroceni. De la Curtea Constituţională a plecat Aspazia Cojocaru. Pe scaunul ei a venit Daniel Morar. Au mai plecat Acsinte Gaşpar şi I. Predescu. Le-au luat locul Mona Pivniceru şi Valer Dorneanu. Raportul de forţe la Curtea Constituţională rămîne (aproape) acelaşi, adică majoritatea căreia i s-a alătura Daniel Morar va juca după cum va fredona Traian Băsescu, la Cotroceni. Aproape acelaşi raport, fiindcă spre deosebire de Daniel Morar, omul lui Traian Băsescu, şi de Valer Dorneanu, omul PSD-ului, Mona Pivniceru e mai greu de strunit politic. Fosta judecătoare a dat recent o probă de independenţă, cînd n-a vrut să participe la vicleimul numirilor de şefi la Parchetul General şi la DNA. Despre Mona Pivniceru Traian Băsescu şi-a permis să spună că a fost „o calamitate” ca ministru al Justiţiei! (Sînt curios, mai există vreo ţară europeană unde preşedintele să încondeieze în asemenea hal un ministru?!)
După ce le-a dat binecuvîntarea noilor veniţi la Curtea Constituţională şi Curţii Constituţionale în formula veche pentru eforturile ei de a păstra statul de drept în funcţiune, din punctul lui de vedere, de beneficiar al referendumului care nu poate fi validat decît de la 50% plus unu, cum a vrut brusc majoritatea Curţii, Traian Băsescu a pătruns în miezul problemei care-l interesează. Dacă Parlamentul nu va fi cum a zis poporul, la propunerea preşedintelui României, cînd cu referendumul din 2009 – 300 de bucăţi, adunate într-o singură Cameră, Constituţia se modifică de pomană.
Băsescu are dreptate cînd spune că nu te poţi face că nu vezi rezultatele unui referendum. Şi un parlament format din doar 300 de aleşi – care ar trebui totuşi împărţit în două camere – n-ar fi cel mai rău lucru pentru ţara asta. Mai are dreptate şi cu observaţia că în proiectul care se votează acum în comisia ad hoc, Constituţia se bagă în detalii care n-ar avea ce să caute în paginile ei. Dar de aici pînă la prăpăstiile debitate de primul om al ţării, că se blochează statul dacă nu sînt simplificate instutuţiile sale, cum a propus el, nu că e o cale lungă, e o cărare care ne duce în absurdul lui Urmuz.
De douăzeci de ani statul român funcţionează cu două Camere – bine, rău, asta e altă poveste! – şi se va bloca acum, că a zis constituţionalistul Băsescu?
Probabil că susţinătorii preşedintelui de la CCR au ciulit urechile şi-şi fac de pe acum încălzirea, în pofida speranţelor lui Crin Antonescu, iar cînd proiectul noii constituţii va ajunge pe birourile lor, să vezi hecatombă de articole şi paragrafe. Nu că unele dintre aceste articole n-ar merita cu vîrf şi îndesat să dispară, dar la noi excesul de zel şi-a dovedit de atîtea ori consecinţele funeste încît m-aş mira dacă acum nu s-ar întîmpla acelaşi lucru.
De fapt, articolul din proiectul noii constituţii care-l întărîtă cel mai mult pe Traian Băsescu e acela cu reducerea mandatului preşedintelui României la patru ani, de pe urma experienţei cu cinci ani ori doi pe care am traversat-o cu Băsescu la Cotroceni. Articolul acela e un vot de blam în faţa istoriei pentru actualul preşedinte, care-i va face şi peste o sută de ani pe istorici să se întrebe ce s-a întîmplat pe vremea lui Băsescu, de a fost scurtat mandatul preşedintelui la patru ani, ca înainte ca fostul căpitan de navă să devină preşedinte.
Ştiind că tocmai articolul care-l doare cel mai tare nu va putea fi declarat neconstituţional, Băsescu ar vrea să nu se mai modifice nimic. Drept care le-a dat temă de gîndire suporterilor lui de la Curtea Constituţională să găsească o chichiţă, ceva, ca să respingă toate modificările, încît să dispară şi modificarea care-i va face pe istorici să se întrebe despre el, ca şi despre Ceauşescu, dar la altă scară, mai mică, ce-o fi făcut şi ăsta de a readus Parlamentul mandatul prezidenţial la doar patru ani, ca înainte de venirea lui la putere.
