Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Asta chiar că-i coabitare

Zoom Asta chiar că-i coabitare

Corupții au dispărut din discursul președintelui Băsescu. Cînd naiba să mai vorbească despre ei, că abia îi ajunge o oră de emisiune să laude realizările Guvernului Ponta? Reevaluarea lui Fenechiu e și ea aproape, iar în fundal se vede însuși botul Varanului, ademenind posteriorul președintelui cu limba sa despicată. Iar cărțile – altele decît Levantul sau alea scrise de Ponta – par să fie făcute. Simplu: Dan Voiculescu să-i închidă lui Crin lavalierele în nas la Antene. Toți vor cîștiga: Dan Voiculescu își bagă dosarele în adormire, Ponta scapă de această pată antieuropeană din CV-ul său albit de curînd, Băsescu îi pune perna pe față și ultimului băiat din sistem care nu aparține însă sistemului.

Adio președinție, Crine! Cu Europa din nou pe cap, cu Departamentul de Stat american pe firul scurt, Ponta va ceda și el, cerînd liberalilor o altă nominalizare. Pentru postul de prim-ministru, bineînțeles. Și, uite-așa, ca un făcut, în ultima zi a lunii de miere sau în prima zi a actelor de divorț, Călin va ajunge din nou la Palatul Victoria.

Publicat în Cațavencii, nr. 17(95) 2013



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia