Asteroidul celei de a șasea extincții poartă un nume: Donnie

Ce se întâmplă acum în Iran ne va afecta dramatic modul de viață în anii care vor urma. Și nu vorbim doar despre prețul energiei, a carburanților. Vorbim despre absolut tot. De la prețul franzelei, la biletul de tramvai, la ștevia pusă pe masă, până la ajutorul de șomaj care nu mai vine, pentru că nu mai are de unde. Bombardarea petrolierelor în Strâmtoarea Ormuz este terorism, iar cum o nenorocire nu vine niciodată singură, Donald Trump ne oripilează cu alte două amenințări: prima este legată de declararea unilaterală a victoriei și retragerea din teatrul de război, a doua este părăsirea NATO și dezafectarea bazelor militare americane din Europa. Ok, europenii vor renunța la mașini, economia se va opri, vor rămâne singuri în fața rușilor, treabă care se pare că le convine de minune celor de la Casa Albă. Dar ce au, totuși, cu țările care le-au ținut isonul în Golf și pe care acum le lasă singure, pradă sigură în fața Iranului? Păi, nu ziserăm noi că în spatele Iranului este Putin? Iar dacă Iranul va controla tot petrolul din Orientul Mijlociu, nu înseamnă asta că Rusia va controla mai mult de jumătate din petrolul lumii?

Tabloul în care se întâmplă toate astea are ca personaje Italia, Spania, Franța și Marea Britanie care au refuzat să pună spațiul aerian național la dispoziția avioanelor americane, nevoite să facă ocoluri ce le-au afectat autonomia și timpul de intervenție. Germania critică vehement intervenția americană din Iran, Franța atrage atenția asupra ilegalității acestei intervenții. Cu toate eforturile lui Mark Rutte de a convinge aliații să se pună în slujba lui „daddy”, NATO a făcut ceea ce era firesc să facă – să refuze implicarea în războiul pentru Strâmtoarea Ormuz. Nici măcar aliați apropiați de MAGA lui Donald Trump, așa cum sunt Italia și Polonia, nu au rupt rândurile. Și ca să fie furia lui Donald Trump maximă, Israelul refuză să se implice la sol în conflictul din Iran. Semn că e groasă.

Părăsit de toți, lăsat singur în fața dezastrului pe care l-a creat, lui Donald Trump nu-i mai rămân decât o debarcare cu riscuri majore de transformare a Iranului într-un nou Vietnam, sau o retragere rușinoasă, dar triumfală. A atacat Iranul fără să anunțe aliații, fără să se consulte. Nu au existat planuri, strategii convergente ale SUA cu aliații săi, motivul fiind că Administrația de la Washington nu are încredere în ei și ar fi periclitat operațiunea prin scurgere de date. Numai că, înainte de atac, Trump a vorbit mai mult de o oră cu Putin și, printre temele abordate, a fost chiar Iranul. L-a anunțat pe Putin că va ataca Iranul? Ce ziceți?

Dar să ne amintim cum SUA au început să maseze nave de război, trupe, mass media din toată lumea, anunțând un atac iminent asupra Iranului. Adăugați la toate astea declarațiile belicoase ale președintelui american. Doar dacă am fi în filme cu proști am spune că Iranul a fost luat prin surpindere, nu? În timp ce se desfășura toată această paradă cu trupe, nave, avioane, aliații din NATO priveau și Pentagonul nu le zicea nimic. Deci despre ce scurgeri de informații vorbim aici, când totul a fost făcut la vedere? Apoi NATO este o alianță defensivă, iar punctul 5 chiar despre asta vorbește, despre intervenția atunci când un aliat este atacat. SUA nu era atacată, ci era atacator. Cum să intri într-un conflict alături de o țară care nu te-a informat despre intenția de a crea un teatru de război? Dar haideți să vedem ce variantă exista, fără ca NATO să fie implicată, dar SUA să fie susținută de aliați într-o agresiune împotriva Iranului, având ca argument pericolul ca acest stat fascist islamic să obțină bomba nucleară.

În buna tradiție a istoriei mișcărilor pe care America le-a făcut pe tabla de șah geo-politică, mai ales în Orientul Mijlociu, într-o lume cu care ne-am obișnuit, dar despre care reprezentați ai Casei Albe ne tot zic de un an că nu mai există, americanii ar fi avut discuții cu aliați gen Israel, Marea Britanie, Franța, Italia, Emiratele Arabe, Australia, Canada, în general țări cu capacități militare importante. Ar fi căzut la înțelegere și ar fi creat ceva în afara NATO, o alianță numită frumos, gen Alianța Păcii Mondiale, cu scopul declarat de a distruge capacitățile nucleare ale Iranului. Asta spre binele Lumii Libere. Ar fi avut discuții cu grupările kurde, cu grupări zoroastriste, cu rezistența din Iran, cu toți persanii care doresc sfârșitul fascismului islamic din Iran. Ar fi înarmat și ghidat aceste grupări pentru a începe, în paralel cu atacul aliat, mișcări separatiste. Ar fi folosit imaginea urmașului șahului pentru a cristaliza o opoziție cu argument istoric și nationalist suficient pentru a genera scânteia unei revolte ce ar fi rupt în două societatea iraniană, care ar fi dus la război civil. De o parte ar fi fost fundamentaliștii șiiți, de cealaltă parte reformatorii.

Fără trupe aliate la sol, doar cu lovituri devastatoare de la distanță, într-un război total, fără menajamente. Și mai este ceva. Ai fi crezut că americanii sunt cu ochii pe războiul din Ucraina, care a devenit un adevărat laborator de război, un teren de testare a noilor tehnologii și strategii. Că au învățat ce trebuie și că se pun pe treabă. Ce vedem noi în războiul din Iran? O armată americană cu strategii gen disco ’90, cu drone de sute de mii de dolari și rachete de milioane de dolari care se opun unor drone iraniene de zeci de mii de dolari. Un asemenea război devine rapid nesustenabil pentru americani. Punct.

Încercând disperat să iasă din mizeria belicoasă în care s-a băgat singur, cu ochii închiși, poate și presat de scandalul dosarelor Epstein, vrăjit frumos de Netanyahu, Donald Trump anunță că mai bombardează o săptămână, două, își ia jucăriile și pleacă acasă, lăsându-i pe aliați cu ochii în soare, să rezolve ei problema strâmtorii închise de iranieni ca răspuns la atacul american. Pentru că e interesul aliaților să aibă liber petrolul prin strâmtoare, nu al americanilor. Pentru că rușii au petrolul lor, chinezii și indienii trec fără probeleme și mai ales că SUA are petrol căcălău și ar putea să vândă și europenilor. Doar pentru asta s-a făcut ordine în Venezuela, nu? Este ca și cum ai da drumul la o cafteală într-un bar, începe încăierarea cu scaune și mese zburând în toate părțile, apoi le zici mesenilor pașnici să pună mâna să-i potolească pe nebuni dacă vor să iasă afară teferi, pentru că tu te cari acasă să tunzi gazonul.

Și toată demența asta care a creat o criză a petrolului cum nu a mai văzut omenirea în ultimii 80 de ani, care împinge țările occidentale spre recesiune galopantă și spre cutremure sociale și politice, trebuie acum rezolvată de cei care au refuzat să se implice în consecințele aventurii războinice americane dezastruoase. Singurul câștig politic pentru comandantul suprem de la Washington este că a găsit în refuzul aliaților de a se implica în conflictul din Iran acel motiv pe care îl tot caută de un an de zile pentru a rupe alianța NATO, alianță aflată cu un război la graniță, în Ucraina, și cu amenințări ruse directe. La Kremlin se vor deschide sticle de șampanie, iar asta ne duce cu gândul la Marco Rubio, cel care recent prelua ideea lui Trump că SUA se simt trădate și că în aceste condiții americanii nu mai sunt datori să apere Europa de agresiunea rusă.

Da, vorbim de același Marco Rubio care cu puțin timp în urmă făcea o deplasare la Budapesta pentru a afirma sprijinul SUA pentru Victor Orban în alegeri. Orban, premierul Ungariei, al cărui ministru de externe a fost prins că ținea legătura permanent cu rușii pentru a le furniza informații sensibile din miezul UE, care a făcut lobby pentru a susține interesele Kremlinului și care s-a declarat la dispoziția Rusiei 24/24. Mișto, nu? Cât mai e până sticla de Coca Cola va avea formă de Matrioska? Dacă după un an de mandat al președintelui Trump lumea arată așa, ar trebui nu să ne punem întrebarea dacă va prinde mai mult de doi ani președintele american la Casa Albă, ci dacă civilizația umană va supraviețui în acest timp.