Pînă și viața de chibiț a devenit dilematică în România. De-o săptămînă vuiesc cluburile de discuții, mai ceva ca-n Rusia la 1900. Dar dacă nea Puiu l-ar fi băgat în teren pe Marica, așa, fără meciuri în ghete, cum era? Sau ce-ar fi fost dacă generalul și-ar fi trimis armata la marele risc împotriva grecilor, punînd-o să joace la totul sau nimic?
Fugiți, bre, d-acilea, că dacă pierdeam eroic, vrînd să le luăm grecilor toate cele trei puncte, fanul român și-ar fi adus aminte cu drag de Pițurcă! Pînă la urmă, un punct chinuit e mai bun decît nimic, cînd n-ai om de gol. Căci asta e pîrdalnica realitate. Oricît ne-am face privirea roată, și-n țară, și-n străinătate, nu-i putem zice cu parapon lui Iordănescu: „Ghenerale, aveai cu cine, dar nu l-ai adus la echipă!”, căci n-avea și a trebuit să-l inventeze.
Un chibiț totalmente lipsit de prejudecăți se întreba în marțea lîncezelii noastre, de după meciul cu de-alde Mitroglu, de ce nu l-o fi adus Iordănescu pe Gică Hagi, pe bancă, printre rezerve, în așteptarea vreunei lovituri de la 16 metri, dacă tot n-avem pe altcineva s-o execute, nu să-și încerce norocul. Omul are dreptate. Hagi și-acum trimite mingea în poartă, cînd le arată puștilor de la Viitorul de ce loviturilor ăstora li se zice jumătăți de penaltiuri, în timp ce Keșeru și Sânmărtean au încercat să ne demonstreze că sînt niște pase pentru publicul de la peluză.
Rîdem noi, dar e tot mai puțin rîsul nostru. Dacă aveam o Națională mai cu pretenții, după meciurile cu Ungaria și cu Grecia ar fi trebuit să scoatem lejer șase puncte. Nu să transpirăm pentru două egaluri chioare și să ne rugăm la Dumnezeu să aranjeze celelalte meciuri dintr-o grupă în care au ajuns să sclipească ospătarii din Feroe, iar finlandezii să pară niște fiare tot mai greu de îmblînzit.
Fiindcă, orișicîtuși, cînd vrei să ajungi între primele 24 de echipe ale Europei, nu te porți ca barza căreia i-au picat lentilele de contact și-l așteaptă pe Cel de Sus să-i ridice cuibul. Ăsta ar fi singurul lucru pe care i l-aș pune în cîrcă la Iordănescu. Accept că nu prea are cu cine, dar nici nu-l văd că-i face să mănînce jarul autodepășirii de sine pe băieții cu care defilează.
