Cum e omul? Cum e românul? Răspunsuri adevărate de la un psiholog. Un nume care vinde cărți ca pîinea caldă. Dovada: Soacre și nurori. La cine este cheia?.
Reporter: Cum e omul lui 2014? Cum sîntem noi?
Aurora Liiceanu: Omul anului 2014 și-a pierdut starea de inocență, de frică locală, datorită fricilor globale, abundenței de informații, mult prea diverse, transparenței. Nu vor fi societăți inocente în viitor. Cultura fricii – cum spun francezii – este răspîndită, contagiunea socială funcționează și fricile colective sînt la modă (aviara, E-urile alimentare, apa plată devenită suspectă etc.). Obsesia fatalității a luat forma obsesiei fericirii, a unei euforii stimulate și întreținute de media. Omul vrea să-și anuleze anxietatea socială devenind un aspirant fidel al cultului celebrității și al recunoașterii sociale. Nu meritele lui contează, ele nu există, există expunerea socială, vizibilitatea socială și, deci, notorietatea. Oricine poate fi eroul nostru, slogan prin care media îndeamnă oamenii la cele mai năstrușnice performanțe și apariții publice. Goana după imagine este un efort cotidian, iar odată ieșit din anonimat, efortul individului devine din ce în ce mai asiduu pentru că fericirea de a fi notoriu creează dependență și bani. Ea devine un job permanent. Unii se țin cu dinții de sticla ecranului TV. Omul vrea de la viață să bifeze două dimensiuni ale existenței, sexualitatea și sănătatea. Asta o spune și Pascal Bruckner. Excesul de sexualizare se vede în totul, fie explicit, fie implicit, dar mai mult explicit. Sănătatea este o preocupare care se exprimă în miile de rețete, sfaturi, soluții despre hrană, alimente, haine, cosmetice, naturisme, medicație etc. Anarhia Internetului lasă cale liberă oricărui dezechilibrat, bîntuit de fantasme, frustrări, ură, admirație tîmpă. Afluența de bunuri face să funcționeze proverbul „Ochiul vede, inima cere”. Totul se vinde sau se închiriază. Totul se consumă, inclusiv relațiile interpersonale. Se vînd și se fură idei, dar și organe, se închiriază utere, se fură identități, copii, teze de doctorat etc.
Rep.: Oh, românul?
A.L.: Românul nu este inferior europeanului în pofte, el este inferior în timp – nu au apărut valorile postmaterialiste (less is more, small is beautiful, slow food etc.) – și în inabilitatea de a admite ideea de regulă și contract. De aici incivilitatea, vorbitul prea tare, indiscreția, nepunctualitatea, lipsa disciplinei sociale. Românii au cazier de analfabetism civic. O superbă dezinvoltură ne face insuportabili pentru alții. Europenizarea psihiatrică a românului există. Am importat psihisme, boli, dorințe, frustrări, plăceri, regrete, aspirații, preferințe, atitudini. Moralmente, nu sîntem prea europeni. Iubim hoții, dacă din furt dau bani și ajutoare la săraci. Îi iertăm. Cenzura morală colectivă nu există din nepăsare sau indiferență. Sau, poate, din invidie. De aceea politicienii sînt atît de aroganți și ne arată că unde-i lege e tocmeală. Avem, însă, o mare satisfacție să-i vedem la pușcărie pe unii dintre cei care ne-au condus sau ne conduc.
Rep.: Lumea e liberă?
A.L.: Lumea e liberă să facă aproape orice. Temele prezentului sînt identitatea și schimbarea. Trebuie să te reinventezi, să te cufunzi cu plăcere în lumea provocărilor, chiar să le cauți. Așa ni se spune. Se zice că generalul Henri Berthelot, venit cu misiune militară în România în preajma primului război mondial, ar fi trimis la Paris o depeșă spunînd că „armata română este admirabil dezorganizată”.
