În cea de-a adoua parte a interviului cu psihologul Aurora Liiceanu: de ce facem ceea ce facem și despre ce vom face, între scenariile de viitor care abundă, unele optimiste, altele negre, și despre ceea ce ar trebui să le rămînă de pe urma acestei experiențe celor care vor supraviețui.
Cristian Teodorescu:De ce mint cei ce ar trebui să spună de unde vin și ce-au făcut cînd se duc ei înșiși la spital să se trateze?
Aurora Liiceanu:Cei care mint vor să încalce o interdicție din cauză că simt că vor fi excluși din grupul celor care pot beneficia de libertate și nu vor să fie incluși în grupul de potențiali infectați. Mai cred că ei mint adesea, cu ușurință, vor să păcălească în general și că în acest caz nu este o minciună contextuală,
C.T.:Cum ai defini nesimțirea în vremuri de pandemie?
A.L.:Cred că nesimțirea este o trăsătură, ca și minciuna, generală. Unii oameni nu țin cont de reguli de trai în societate, ei sînt conduși de latura lor animalică mult influențată de gradul lor de civilizație. În vremuri de pandemie, animalitatea lor potențează nesimțirea. Dar probabil că, în asemenea situații, frica îi face pe oamenii simțiți mai nesimțiți.
C.T.:Ce crezi despre cei care-și dau cu părerea fără să aibă habar despre ce vorbesc?
A.L.:Sînt fascinată de cît de mult unii oameni exploatează un eveniment cu coloratură puternic emoțională în scopul de a se expune public, de a fi importanți. Ei ar trebui să termine cu dezbaterile, chiar dacă sînt inteligenți sau au notorietate, pentru că nu știu nimic. Mulți nici măcar nu sînt medici sau, chiar dacă sînt, au o specialitate care n-are legătură cu virusologia. Atîta vreme cît cunoscuți medici infecționiști se duelează în opinii contradictorii – ba spirtul e bun, ba spirtul nu te ajută, ba să bei nu știu ce, ba să bei apă de la robinet pentru că are clor –,nu văd de ce nimeni nu are curajul să spună că habar n-are, că nimeni nu prea știe de acest virus care-și face aprig mendrele pe planetă, că orbecăim în necunoaștere și că omul nu învinge ceea ce nu cunoaște. Iar cunoașterea este mereu alta pentru că totul se schimbă, iar viața este cumplit de complexă.Mi-aș dori ca orice om să-și asume limitele de cunoaștere și mai ales cei incompetenți. Aici sînt vinovați,prin complicitate, și cei care invită persoane care să-și dea cu părerea și care sînt interesați de a se promova pe ei. Mi-am adus aminte că se purta și mai demult acest obicei, punînd unor oameni întrebări la care, de rușine, spuneau inepții. Cum să admiți că nu știi? Odată, Grigore Moisil, marele matematician, ca orice personalitate, a fost întrebat despre diferite lucruri, așa, doar pentru că era o persoană cunoscută. Deci a fost invitat în lumea părerilor, nu în cea a cunoașterii, dar abordat ca un cunoscător.Fiind întrebat ceva despre muzică, el a răspuns că este un om obișnuit, că nu știe ce să spună decît ca părere personală și că subiectivitatea lui n-ar trebui să intereseze publicul. Apoi, pe un ton ironic, cred că era o jună jurnalistă, a întrebat-o: De ce vreți să intru în incompetența mea? Eu pot vorbi despre matematică, acolo știu ce știu.
C.T.:Ce e de preferat – un scenariu negru sau unul optimist?
A.L.:Încerc să nu fiu labilă, să nu mă lovească spaime iraționale total, dar nici să fiu optimistă cu totul. Aș prefera să pot face eforturi de a fi realistă, recunoscînd limitele cunoașterii, natura noastră ca specie de animal social, să mă împac cu misterele vieții, cu inconfortul și fascinația ei, să recunosc că necunoscutul mă sperie – probabil că pe specialiști îi și atrage, dacă au tendința de a fi aventurieri cognitivi – și să admit că nu se poate spune nimic despre viitorul pe termen lung. Că schimbarea este esența vieții și că dorința de stabilitate, de neschimbare este firească pentru specia noastră fricoasă. Desigur, însă, reflectez că oamenii reacționează diferit, percep diferit. Mă gîndesc și la coincidențe, de ce înainte de a apărea urgia asta s-a construit deja un domeniu în psihologie axat pe conceptul de reziliență. A fost un aperitiv cognitiv?Mă gîndesc la un scenariu: ce ar fi să trăim normal, fără restricții, revenind la o selecție naturală, concept hulit astăzi, dar cu măsuri severe de prevenție, și în acest timp să fie subvenționată serios cercetarea și cunoașterea acestui virus printr-un efort de colaborare la nivel global?
C.T.:Cu ce ne vom alege de pe urma acestei experiențe?
A.L.:La întrebarea asta o să fiu și sumbră, și optimistă. Psihologii și sociologii au vorbit, referindu-se la epoca noastră, despre mutații ale sistemului de valori, ale relațiilor interpersonale de toate tipurile, ale psihismelor, motivațiilor și preferințele oamenilor, despre efectele urbanizării, depărtării de natură, dar și desprenepăsarea față de faptul că și noi sîntem natură, despre globalizare, digitalizare și tehnologie în toate ramurile vieții noastre. Astfel, cred că nu vom mai trăi ca înainte, dacă vom trăi.Acest lucru înseamnă adaptare, a trăi altfel. Va fi un altfel. Cărțile cu descrierea marilor epidemii au arătat acest lucru, deși lumea afost mai interesată de schimbările aduse de războaie. De aceea, mă gîndesc că această experiență va provoca creativitatea, vor apăreaDecameroane, opere ca Bolnavul închipuit a lui Molière, care a individualizat boala, oferind un model individual, vor apărea memorii cum au apărut după ce unii oameni au stat la închisoare, poate se va crea ceva, vor apărea romane în care ficțiunea se va împleti cu realitatea.Aș vrea să amintesc și despre o mare personalitate, considerată conștiința umană publică privind planeta noastră, un om de știință cu o largă cunoaștere a unor diferite domenii, James Lovelock, care a propus, împreună cu o cercetătoare biolog, Lynn Margulis, în 1974, o nouă viziune asupra planetei noastre, numită Teoria Gaia. Gaia a fost una dintre zeițele primordiale ale mitologiei grecești. Ea era Pămîntul. N-am să intru în detalii, vreau doar să amintesc că, pentru James Lovelock, Gaia este un sistem interactiv complex, în care ce este viu și ce este neorganic funcționează ca un singur organism, care se autoreglează.Mintea strălucită a acestui intelectual public global a produs multe studii privind mediul, încălzirea globală etc., dar una dintre cărțile lui, apărută în 2009, are ca subtitlu A Final Warning. Da, cartea este un avertisment pentru omenire, căci avertismentul n-ar fi final dacă Gaia n-ar da semne clare că s-a răzvrătit, că pedepsește specia noastră pentru că nu o respectăm pe ea, această doamnă foarte vîrstnică.În loc să-i facem reverențe, noi ne-am bătut joc și încă ne batem de ea. Și noi, oamenii, care sîntem natură, parte a acestui organism complex, ne confruntăm cu reacția Gaiei față de felul în care trăim, ca parte vie – mai există fauna și flora –a acestui organism. Sîntem nesăbuiți, lacomi, iresponsabili. Ne trebuie o conștiință globală, ne trebuie solidaritate, ne trebuiealegeri lucide, raționale. Ce trăim acum, această pandemie, care ne-a adus frică, panică, va trece ca o furtună, susținearecent prestigiosul istoric Yuval Noah Harari, dar alegerile pe care le facem acum ar putea schimba viețile noastre în anii ce vin.
E nevoie de solidaritate, de cooperare între toate țările, căci urgia de astăzi ne privește pe toți. Virusul nu cunoaște granițe și poate că profităde faptul că orgoliile naționale,de grup,individuale, interesele naționale, sînt mai importante decît salvarea speciei noastre, a planetei noastre. Nu este posibilă izolarea națională. Numai solidaritatea globală poate fi o alegere bună. Fostul premier britanic Gordon Brown a afirmat recent că această pandemie „e ceva ce o țară nu poate gestiona singură“.Oare această grozăvenie prin care trecem va fi o lecție pentru oameni și, mai ales, pentru guvernanți/politicieni/oameni de afaceri? Oare vor asculta ei, în visele lor de mărire, de interesele oamenilor? Nu numai de granițe nu ține socoteală virusul, ci și statutul unora: premierul Boris Johnson, Prințul Charles al Regatului Unit, Albert de Monaco, au fost găsiți contaminați de el. Un marebiolog a spus că teoria Gaia este o metaforă, o construcție poetică, literară.James Lovelock i-a răspuns, probabil surîzînd, că el este un romantic. În fond, nu tot ce gîndim sînt exerciții mentale, construcții ale minții umane?Altă dată, el a spus că a fi om de știință l-a învățat că niciodată nu poți fi sigur de ceva.James Lovelock va împlini în acest an 101 ani și poate că avertismentul lui, susținut de multă lume,trebuie luat în considerație.Aș încheia cu un proverb tibetan: „Fericirea este dată celui care învinge frica de a trăi și care consideră viața sa ca o sclipire sacră în continuitatea vîrstelor“.