Autorul Ciucă și cititorul Marcel

N-am idee cît talent de memorialist are Nicu Ciucă, generalul rezervist care candidează la președinție, dar cu orgoliul de autor o duce exemplar. Dacă-i spui că și-a plagiat doctoratul, rămîne senin. Dacă-i scoți pe ochi contribuția la actul guvernării nu se sinchisește nici atît. Critică-l însă pentru cartea pe care o anunță în toată țara pe niște panouri publicitare mari cît moriștile eoliene, că gheneralul te atacă la baionetă, iar dacă e ocupat să le răspundă altora, își pune vreun cotei din partid să te mursice.

Marcel Ciolacu, intrat în rolul cititorului curios să pipăie cartea lui Ciucă, îl întreabă pe candidatul la președinție cînd o scoate pe piață. Ce-i aseamănă pe cei doi în afară de alianța politică dintre PSD și PNL? Goana ambițioasă să ajungă la Cotroceni? Ar fi și asta, dar adevăratul superglue care-i ține laolaltă e ce-i așteaptă la partid dacă dau greș. Toți  peneliștii care-l încurajează pe Ciucă să candideze îl pîndesc s-o zbîrcească, încît să aibă de ce-i zice, întristați de sanchi: ne pare rău, dom’ gheneral, dar te dăm căzut în luptă! Și cum nu va mai conta în PNL ce ordonă Iohannis, dacă Ciucă pierde, e ca și mătrășit – cu regrete eterne, firește! – din fruntea partidului. Nu că n-ar merita, omul n-avea ce să caute pe locul întîi în PNL, dar toate slugile liberale ale lui Iohannis își vor căuta alt stăpîn, să le dea funcții și privilegii.

Marcel știe la rîndul lui că în PSD cine pierde Cotroceniul rămîne mofluz de toate alea în partid, indiferent cum îl cheamă și ce funcții a avut. În afară de Năstase și de Geoană, chiar și papașa Iliescu a sfeclit-o la sfîrșitul celui de-al doilea mandat, cînd nu mai avea nimic de oferit baronilor și eminențelor fomiste din partid. De-aia buzoianul nu se grăbește să-și anunțe candidatura. De fapt, încă e în căutarea unei chichițe să nu candideze, ca să nu-l pîndească soarta perdanților după alegeri. Fiindcă aripile din PSD care ar vrea ca Marcel să-și rupă gîtul la prezidențiale au suficientă putere să-i netezească drumul spre eșec, adică spre victoria lor în partid. Firea, Paul Stănescu, dăscălimea de la Cluj îi dau ghes Ciolacului să candideze, ca să scape de el din partid. Așa că, de frică să n-aibă încotro, Ciolacu îl atacă pe Ciucă la opera neapărută, dar îndelung anunțată. Încai dacă va trebui să se bage în luptă, măcar să-l aducă pe gheneral pe locul doi, încă de la start. Emil Constantinescu l-a torpilat pe Ion Iliescu, din postura creștin-democratului,  întrebîndu-l dacă crede în Dumnezeu, de i-a luat aerul. Din poziția cititorului însetat de lectură, Ciolacu a găsit și el o întrebare încuietoare: „Cînd publici, Nicule, cartea?“, de s-a ajuns de aici la Capra cu trei iezi și la negrii care i-or fi scris cartea gheneralului și s-au încurcat printre dovezile de eroism ale lui Ciucă.