Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Avem o Deltă. Cum o jefuim? Episodul 2: Să aprofundăm tripleta morții

Zoom Avem o Deltă. Cum o jefuim? Episodul 2: Să aprofundăm tripleta morții

Moartea resursei piscicole e adusă la zi de alianța UAT – Consiliu Județean – federații pescărești, la care se adaugă asociațiile patronale din turism. Să amintim că, în ultimii douăzeci de ani, unitățile administrativ-teritoriale (primăriile) au vîndut intravilanul Deltei cu tot cu elementele lui de paradis natural. Iar federațiile pescărești sînt, de fapt, grupuri organizate de proprietari de cherhanale, care au monopol pe recoltarea și prețul peștelui, și care controlează soarta pescarului de subzistență după bunul plac.

Președintele Federației Organizațiilor Producătorilor de Pește din Delta Dunării este fostul senator PSD Dan Verbina,

un răpitor local pe care l-am prins în plasa unor anchete din Academia Cațavencu în anii 2000-2004. Pe atunci, Verbina era concesionar al unei bucăți din brațul Sulina și bracona puiet de sturion la vărsarea Dunării în mare. Opera în cele mai ilegale și cinice condiții. Astupa gura fluviului cu plase monofilament și captura într-o zi cota de moruni și nisetri a României pe cîțiva ani. Nimeni nu s-a învrednicit atunci să miște un deget împotriva piratului Verbina, deși dovezile și mărturiile prezentate în gazetă erau mai clare ca denunțurile cu care DNA reține azi suspecți. Pentru cei destul de bătrîni care încă au memorie, Delta era pe atunci la cheremul lui Bittner, omul căruia Năstase îi dăduse mînă liberă să stoarcă de icre nu numai peștele, ci și pescarii.

Așa cum spuneam în episodul trecut,

Consiliul Județean are pîrghia concesiunilor agricole în Deltă și își exercită influența asupra teritoriului prin UAT-uri (primării). Cel de-al patrulea picior al cartelului UAT – Consiliu Județean – federații pescărești este Asociația Patronatului din Turism din Delta Dunării. În esență, APTDD e numele elaborat al unui grup de pensiuni cu cifra de afaceri semideclarată, care se zbate din răsputeri să însemne ceva în jocul de putere de pe teritoriul Deltei. Președintele acestei organizații e fostul senator PNL Daniel Ilușcă, iar vicepreședinte e Dragoș Gociman, proprietarul unor facilități de cazare în Crișan.

De ani buni, duetul Ilușcă-Gociman pledează agresiv pentru autonomia administrativă a Deltei și pentru desființarea Rezervației Biosferei Delta Dunării, pentru a fi “reînființată pe principii noi”. Aceste “principii noi” înseamnă trecerea administrării întregului teritoriu către UAT-uri, adică în mîna primarilor gata să vîndă pămîntul, aerul și apa cu tot cu vidre, știuci și pelicani. Sloganul geto-dacic prinde de minune la localnicii captivi în rețeaua lor de putere: Delta să fie condusă doar de oamenii Deltei, nu de cei puși de la București. Adică să iasă de sub protecția și reglementarea de mediu ale RBDD și să ajungă, oficial, la cheremul prădătorilor locali, cum de altfel și e, de fapt.

Ilușcă, Verbina și Gociman cîntă în același cor cu UAT-urile dirijate de Consiliul Județean,

iar melodia lor autohtonistă manipulează populația locală atît în zona turismului, cît și în cea a pescuitului comercial. Ei promit preluarea „puterii” de către popor, desființarea Rezervației și un viitor de aur pentru proletariatul din lotcă. În acest viitor metalic, comunitățile locale nu doar că vor avea acces nelimitat și gratuit la resursele naturale, dar vor primi și despăgubiri substanțiale pentru toate restricționările datorate reglementărilor de mediu.

La adăpostul acestui discurs, alianța politico-mafiotă a turismului și pescuitului la radere

a pus la cale modificarea unui ordin de prohibiție dat de ministerele Agriculturii și Mediului. Guvernatorul Deltei și RBDD au cerut implementarea măsurilor de cruțare a peștelui prin restricții elementare și științifice la pescuitul speciilor sensibile, dar alianța s-a pus pe treabă. A acționat pîrghii la București, în Guvern și în Parlament, iar ordinul arată acum ca o sentință de execuție în masă. Peștele urmează să fie răzuit cu plasele de pe fundul tuturor apelor Deltei, fără să fie cruțat nici în zonele protejate și nici în perioadele de prohibiție. Modificările în ordin s-au făcut la pachet cu tentativa de demitere a guvernatorului, care tot blochează, de șase luni, atacurile clanului tulcean la resursa naturală și financiară a Deltei. Dar despre asta, în episodul următor.

 

4 comentarii

  1. #1

    Nici nu stii ce sa mai spui…pe de o parte, trebuie felicitat dl Buscu pt cruciada (din pacate donquixoteasca) de salvare a Deltei. Pe de alta, te apuca o tristete iremediabila. Si nu e vorba doar despre pescuitul pradalnic. Poti adauga colmatarea canalelor, ca nu le-a dragat nici dracu, poluarea platformei contintentale, “multumita” platformelor de foraj, asa ca o sa vedeti sturioni doar pe Discovery. Fratilor, vizitati (ecologic) acest paradis cat se mai poate.

  2. #2

    Ca unul care merg in Delta Dunarii de 45 de ani am vazut multe vrute si nevrute. Am prins, binenteles, si perioada cand veneau zilnic haidamacii cu carnetelul de chitantiere care spuneau ca-i Dunarea lui Nastase si taiau chitanta contra unei sume. Rau imi pare ca n-am pastrat chitantele dar, daca voi cauta bine printre sculele de pescuit, nu-i mare lucru sa mai gasesc macar una. Cand intrebam ca de la cine a moastenit Nastase Delta baietii ridicau din umeri. Ma gandesc cat de fraieri erma in anii ’90 si cum ne mulgeau smecherii de leuti.

  3. #3

    Raman la convingerea mea cladita caramida cu caramida de-a lungul multor ani – Delta Dunarii si toate raurile din Romania sufera din cauza braconajului electric si balastierelor de pe maluri.

  4. #4

    da era delta mea de la d-l andrei socru-miu!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

romania100
Editoriale
  • O, ce veste minunate!

    11 decembrie 2018

    Ultraliberalul Macron s-a comportat ca un peștișor de acvariu dispus să facă ordine în ocean. Adică să-i scutească pe marii rechini de taxa pe pradă și să le mărească guvizilor […]

  • Manu militari

    11 decembrie 2018

    Un grup organizat de generali SRI înfășurat, ca un fular de postav, în jurul președintelui Iohannis, la Alba Iulia. O imagine-stigmat, rămasă pe umărul Centenarului, în lipsă de altceva mai […]

  • Cel mai lent din curtea școlii

    11 decembrie 2018

    În decembrie 2015, Klaus Iohannis era pe val. Sărbătorea un an de la preluarea mandatului prezidențial și reușise să scape de guvernul PSD condus de Ponta, instalând un guvern tehnocrat. […]

  • În mahalalele istoriei

    4 decembrie 2018

    În vreme ce stafia miliardarului Soros stă cu ochii pe fostele țări socialiste ca nu cumva guvernanții să bage nechezol în rația noastră de libertate, Karl Marx și-a scos și […]

  • Cîinii de pază ai Securității

    4 decembrie 2018

    Samsarul agrar Adrian Rădulescu, valetul moșierului de la Nana și fost parlamentar PDL, a recunoscut controlul serviciilor asupra listelor de candidați. “Nu l-am adus noi, l-au adus Serviciile și ni […]

bt
romania100