În jurul Deltei se strâng, la intervale regulate, corbii. De-acolo pe unde zboară ei, Delta Dunării pare o zonă moartă, numai bună de ciugulit. Unii vin aici an de an, după hrană, în locuri pe care le știu de multă vreme. Alții de-abia acum descoperă ceea ce li se pare un leș numai bun de parazitat. Numai că Delta este departe de a fi moartă. Este, de fapt, singurul teritoriu al României în continuă creștere, în continuă schimbare. E mai vie decât grămezi de bolovani adunate de milenii. În parte, pentru că Dunărea nu poate căra bolovani, ci doar aluviuni mai firave, care se depun lent, adăugând milimetri sau centimatri anual la litoral, colmatând canale vechi, săpând altele.
Delta nu e moartă, dar nici foarte bine nu se simte
de foarte mulți ani, supusă fiind jafurilor, braconajului și, lucru greu de crezut, intoxicării accentuate cu chimicale. Iar chimicalele nu vin din Munții Pădurea Neagră, nu vin de la Budapesta sau de la Belgrad, nu vin din combinate chimice de pe traseul european al Dunării, ci sunt injectate în Deltă chiar aici, în inima celei mai mari rezervații naturale a României.
În Delta Dunării există 39.000 de hectare
de amenajări agricole aflate în proprietatea Consiliului Județean. De fapt, în acest moment, din cele 39.947 de hectare de amenajări agricole proprietate publică, 36.903 hectare sunt în proprietatea Consiliului Județean și 3.044 de hectare sunt în proprietatea unor primării. Aceste terenuri agricole sunt prinse în legea Rezervației Biosferei Delta Dunării (Legea 82/1993), iar regimul exploatării acestor terenuri este foarte clar reglementat. Cea mai importantă prevederea legală spune că pe aceste terenuri nu se poate practica decât agricultură ecologică (normal, făcând parte dintr-o rezervație naturală) și că folosirea oricăror substanțe chimice este strict interzisă. Dar legea e lege, realitatea fiind că dacă respecți legea faci figură de prost în lumea corbilor care vor bucăți din ce în ce mai mari din Deltă.
Situația amenajărilor agricole
din Delta Dunării este una complicată, aparent. În realitate, lucrurile sunt destul de simple: terenurile respective, conform legii, au fost împărțite în parcele care să permită o agricultură eficientă și au fost concesionate cu ani în urmă, după niște licitații. Câteva dintre aceste concesiuni au ajuns, în 2017, la finalul finalului, după ce, pe baza unor prevederi contractuale, mai fuseseră deja prelungite cu câte cinci ani. Cu douăzeci de ani în urmă, când au fost încheiate contractele de concesiune pentru suprafețe mari, era dificil să găsești concesionari dispuși să investească în agricultura ecologică, mai ales că, la momentul respectiv, nici nu existau subvențiile de azi. În zilele noastre, însă, și datorită subvențiilor care sunt extrem de generoase (la subvenția pentru agricultură eco adăugându-se și subvenția pentru zonă defavorizată), terenurile din Deltă sunt atracția numărul unu pe piața concesiunilor agricole. Până recent, atractivitatea acestor concesiuni era sporită și de redevențele ridicole plătite de cei care au încheiat contracte în 1998, de exemplu. Aceștia plăteau pentru un hectar extrem de fertil și profitabil o redevență între 59 și 88 de lei. Nu un chilipir, ci o adevărată bătaie de joc. Cum concesionarii au refuzat, în 2012-2013, să renegocieze redevențele, proprietarul terenurilor a decis ca la expirarea contractelor să facă o nouă licitație, unde redevența de pornire să fie de aproximativ 600 de lei pe hectar (1.000 de kilograme de grâu). Și, cu această ocazie, a unei noi licitații, proprietarul terenurilor din Deltă a decis să supravegheze cu atenție și respectarea legii care impune practicarea unei agriculturi fără chimicale.
Șoc și groază printre concesionari,
desigur. Trei sunt marii concesionari care păstoreau în jur de 20.000 de hectare din cele 36.000 ale CJ Tulcea. Cum contractele le-au expirat în 2017, o parte, iar restul le expiră anul acesta, Delta Rom Agriculture, Anglo Rom Agriculture și Agrodelta Sireasa au început să realizeze că le scapă printre degete adevărate mine de aur, în condițiile în care ei plăteau redevențe de nici 20 de euro pe hectar, dar încasau subvenții de douăzeci de ori mai mari. Presiunile făcute pe lângă Consiliul Județean au fost, în ultimii doi-trei ani, absolut inutile. CJ Tulcea are nevoie de bani, pentru a dezvolta județul, iar concesiunile agricole, exploatate la maximum, îi vor aduce minimum 4.800.000 de euro anual. A renunța la banii ăștia de dragul unor pseudo-investitori ar fi fost nu doar imoral, ci de-a dreptul ilegal.
Așadar, cum diversele încercări pe lângă CJ au dat greș, concesionarii și-au găsit un om dispus să le rezolve problema. Cât a costat, e greu de spus. Poate o fi făcut-o din dragoste față de Deltă și de oamenii săi.
Rezolvatorul ipotetic
al concesionarilor deltaici este un om care nu are nimic de pierdut. De fapt, e foarte posibil să fie doi oameni care nu au nimic de pierdut: unul de fațadă și consilierul său recent.
În fine, omul scos la înaintare este Ion Ganea, senator de Tulcea din partea PMP.
Ion Ganea a fost ofițer de Securitate până în 1989 și, ulterior, a lucrat o vreme în SRI.
Înainte de a candida și câștiga un fotoliu în Parlament pe listele PMP, Ganea a fost membru al UNPR. Deh, securiștii au știut mereu care le sunt partidele.
Ion Ganea se află la primul și ultimul mandat de parlamentar, așa că îl preocupă prea puțin interesul oamenilor din județul pe care îl reprezintă, cât îl interesează să se căpătuiască pentru anii care i-au mai rămas. De aceea, bătând la poarta lui, concesionarii perdanți din Deltă au găsit o inimă pe măsura buzunarului: larg deschisă.
Ajutat și de proaspătul său consilier, unul dintre foștii guvernatori ai Rezervației Biosferei Delta Dunării, Ion Ganea a apărut, la jumătatea lui decembrie, cu o propunere de modificare a legii Rezervației.
Propunerea nu avea alt scop decât acela de a trece terenurile agricole din Deltă din proprietatea Consiliului Județean în cea a primăriilor, de a elimina licitațiile dintre modalitățile de concesionare a terenurilor (prevăzând doar negocieri și încredințări directe), precum și de a permite folosirea substanțelor chimice în agricultura din Deltă.
Cine stă în spatele
acestei inițiative legislative a unui securist înfometat e destul de clar. În primul rând este vorba despre acei concesionari cărora și redevența de 80 de lei pe hectar li se pare mare și care speră să obțină, prin negociere directă cu buzunarele primarilor, prețuri mult mai mici chiar și decât cei 80 de lei, despre cei 600 de lei impuși de CJ nici măcar punându-se problema. În același timp, aceiași concesionari sunt cei cărora prea puțin le pasă de interdicția de a folosi îngrășăminte chimice și pesticide pe terenurile concesionate.
Ca un exemplu, teste de sol efectuate în ultimele luni la laboratorul Eurofin Sofia GmbH din Berlin au scos în evidență că pe terenurile Agrodelta Sireasa există depășiri de zeci de ori ale concentrațiilor maxime admise pentru azot, fosfor și potasiu, precum și prezența în sol a clotianidinului, imidaclopridului și a proticonazolului, substanțe de sinteză ce se găsesc doar în componența unora dintre îngrășămintele interzise pe teritoriul rezervației.
Așadar, avem o Deltă
pe care nu doar că o jefuim în cântec de fanfară, dar o mai și otrăvim cu spor, în ciuda legii. Că un securist lacom pune botul la momeala bandelor e aproape de înțeles, nu și de scuzat. Dar că același lucru îl face și un fost guvernator, deja e prea mult.
