Atmosfera uneori pleoștită de la Junimea, cînd cenacliștii își mai aduceau și grijile de acasă sau cînd citeau autori nesărați, se metamorfoza cînd venea Nedelciu. Totdeauna pe neanunțate. Cu o scurtă de piele cafeniu-gălbuie, cu părul lung, atent rotunjit la frizer, ironic-prietenos, Mircea lucra pe atunci la ONT – era ghid, dar nu angajat. Cu profesoratul terminase rapid, după ce primise repartiție într-un sat din județul Tulcea. Fusese o despărțire amiabilă, fiindcă Mircea, dacă s-ar fi dus să predea acolo, ar fi luat locul unui suplinitor din județ. Postul de profesor de română de la școala din sat fusese anunțat din greșeală la București și ajunsese în căciula din care se pescuiau în ordinea mediilor repartițiile.
Cînd inspectoratul școlar al județului Tulcea i-a dat negația lui Mircea a făcut doi oameni fericiți. Pe suplinitorul local, dar mai ales pe Nedelciu, care era liber să intre în cîmpul muncii pe cont propriu. Dacă nu s-ar fi prezentat la post, soluția de avarie totală pe care o avea în vedere profesorul stagiar Nedelciu Mircea, ar fi trebuit să plătească cei patru ani de facultate, adică vreo cîteva zeci de mii de lei pe care nu-i avea.
Veniturile lui la ONT depindeau de roata autocarului: era OK vara, cînd se învîrtea, cu monsieur Nedelciu așezat pe scaunul de lîngă șofer de unde le vorbea turiștilor francezi despre frumusețile patriei. Iarna, Mircea se ducea să hiberneze în casa părintească, de unde, ori ceac-pac, stăm în cur și bem tutun, ori coresponda cu tinerele turiste cu care se împrietenise în timpul sejurului pe litoral și la mănăstirile din Moldova. Tînărul ghid nu intra în amănunte despre aceste prietenii, dar se știa că avea succes la femei.
Cînd Mircea începea să citească, de parcă le-ar fi povestit ceva celor prezenți, rîsetele și schimburile de priviri – e tare! – începeau de la primele rînduri, iar Croh se uita încîntat la noi, dacă nu închidea ochii, de-ai fi zis că moțăie. Nedelciu ne citea povestiri din volumul cu care urma să debuteze, Aventuri într-o curte interioară. Toți recunoșteam că era cel mai bun dintre prozatorii de la Junimea și că el schimba strălucit macazul cu povestirile lui.
Cînd i-a apărut volumul, Mircea a renunțat la o expediție lucrativă cu autocarul ONT-ului, ca să-și sărbătorească împreună cu noi debutul. S-a nimerit o zi de primăvară cum nu se putea mai potrivită cu șederea la o terasă, și la întrebarea unuia dintre noi, cum își digera izbînda, Mircea i-a răspuns că e o stare atît de mișto încît e păcat că debutăm o singură dată. Apoi s-a uitat în lungul străzii, ca și cum se aștepta s-o vadă pe Marie-France, în carne și oase, venind dinspre Cîmpia Libertății.
