Penibil, frate! Ba nu, tragedie! Ba nu, om curat! Cînd e vorba de-un frate, toate trei comentariile pot fi valabile. Fratele Ludovic a plîns şi s-a abţinut la votul de învestire al ministrului Afacerilor Europene, fratele său Leonard. Pînă la urmă, nu se ştie clar de ce-a plîns, fiindcă una a plîns, alta a vorbit.
Pînă la urmă, nimeni nu i-a cerut o explicaţie, pînă la urmă, a amestecat atacul la vîrf, viermănoşii ce-au stricat ţara, cuplul Băsescu-Boc, cu iubirea pentru frate. Să intrăm prin călcîiul vulnerabil al plîngăreţului pentru a-i vedea mintea. Da, da, avem iarăşi de-a face cu un plîngăreţ. Banal.
Politician de notorietate medie. Nu ştii de ce ar fi bun. La Primărie, viceprimar? A plecat, n-a lăsat urme. Ministru al Transporturilor? A fost dat jos, n-a lăsat decît urmele de cauciucuri în iarna accidentului său. Şef de partid? S-a tăvălit kamikaze în iarba vrajbei peneliste, vrînd totul sau nimic. N-are lucru dus la capăt. N-are proiect. Are apariţii la televiziuni. Puţine-n ultima vreme. Cu cît e mai puţin veninos.
Pe sub piele are un ego cît toate zilele. El vrea orice, dom’le, dar să i se ofere. Fiindcă el o merită. Doar el. Asta-i reprezentarea. Asta-i singura reprezentare interioară proprie, ăsta-i singurul detaliu pe care şi l-a construit singur într-o lume interioară fără însuşiri. Fără mare concentraţie. Fără atuuri.
Şi atunci plînsul? De necaz. „Al dracului frati-miu!“. De glandă. „Al dracului frati-miu, e diferit.“ De beţie. „Al dracului frati-miu, am 5% din puţin, el are mai mult din mai multe calităţi genetice.“
Şi aşa, lacrima e vinovată. Plînsul lui Orban Ludovic e de rîs.
Daca a plins inseamna ca o sa candideze la Presedentie.Iarta-ma,draga Stolo!