Cristian Burci, om de media și baby broker, vinde Prima TV. El vinde și alte acareturi de media, cum ar fi publicațiile grupului insolvent Adevărul. Cumpărător e un consorțiu de interese politice și de afaceri, cuplat la SRI și format din Grupul de la Cluj și RCS&RDS. Ioan Rus, ardeleanul cu Mercedes care a trîntit referendumul din 2012, și ideologul PSD Vasile Dîncu l-au trimis la înaintare pe Adrian Tomșa, un fel de săgeată a lui Teszari, să negocieze cu Burci. Tomșa deține Clever Media, compania pe care merge Look TV, o gaură de multe milioane, dobîndită strategic de la multiplul urmărit penal Árpád Pászkány. Sigur, a existat și o negociere cu dosarul Romvag Caracal pe masă, fiindcă oamenii de afaceri din SRI nu acceptă termene lungi, dar, în esență, Burci a înțeles ce era de înțeles.
Din punct de vedere al afacerii, televiziunea generalistă Prima TV e un fel de cal mort, care poate fi înviat cu jăratec, dar la sume mari, de 20-30 de milioane de euro. Nimeni din SRI nu e nebun să arunce atîta bănet pe an pentru ca, peste 5-7 ani, să înceapă să spere la break even. Așa că rămîne celălalt punct de vedere, al propagandei. În caz că Digi24 își ia tălpășița de pe telecomandă (se știe că Teszari nu mai vrea să rupă zece milioane anual pe lefuri) și dacă Realitatea TV își consumă rezerva de insolvență, SRI își poate muta trompetele în noul adăpost, cumpărat de la Burci. Vorba vine cumpărat, mai degrabă primit în dar.
Așadar, adulatorii tristului Cosmin Prelipceanu și ai ospiciului de la Realitatea TV pot sta liniștiți, idolii lor vor rămîne pe ecrane.