În toată agitația cu Schengen-ul, ca în mai toate agitațiile pe probleme externe, a lipsit din fața românilor poate cel mai important personaj: ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.
Mic la stat, gonflat cu pompa la sfat, Bogdan Aurescu va rămâne în istorie drept omul care, după lupte nesfârșite, de o duritate fără precedent, a reușit să obțină pentru România, la Curtea Internațională de Justiție, drepturile asupra platformei continentale a Mării Negre aflate în dispută cu Ucraina.
În fapt, micul carierist, care a luat-o de jos în Ministerul de Externe pentru a efectua niște salturi cangurești, a fost, în toată povestea cu platforma continentală, omul de legătură dintre statul român și firma de avocatură care a reprezentat interesele României. Dar, altfel, s-a descurcat admirabil.
În doar patru ani după absolvirea facultății, cum-necum, Bogdan Aurescu ajunsese deja director-adjunct în MAE. Atât de capabil și atât de precoce a fost, încât n-a avut nevoie de prea mult timp ca să ajungă pe cele mai înalte culmi sau, măcar, în apropierea lor.
Când, la sfârșitul lui 2000, a revenit PSD-ul la putere, cariera lui Aurescu s-a pus singură pe drumul cel bun, sub ochiul vigilent al premierului Năstase, care l-a vegheat atent, din umbră. În 2003, Aurescu era deja subsecretar de stat, iar în 2004 ajunsese secretar de stat, funcție pe care n-a mai părăsit-o decât 15 ani mai târziu, când voința de fier a președintelui Iohannis l-a făcut, în sfârșit, ministru.
Diplomat perfect în raport cu șefii politici, genul care e mereu acolo când este nevoie de o alinare dorsală, Bogdan Aurescu ar putea fi uitat în fotoliul de la Externe zeci de ani de-acum încolo, dacă n-ar mai apărea momente din astea în care concetățenii se întreabă unde naiba le este ministrul de Externe.
Cine știe, poate face generalul Ciucă puțină ordine prin fostul cabinet al lui Ludovic Orban, că-s șanse mari să dea acolo de Aurescu, tolănit pe un fotoliu și învârtind savant între degete un trabuc aproape la fel de mare ca el, în timp ce soarbe din elixirul parveniților de la Externe, Lagavulinul. Cică ar fi rămas acolo din timpul pandemiei, de la ziua lui Orban, că i-a fost frică să mai iasă în public și să dea ochii cu presa.
1 comentariu