Există oameni pe care-i vezi la televizor mai des decât pe unii prezentatori de știri. Nu contează ora, ei sunt acolo dimineața, la prânz și seara. Uneori nu contează nici măcar subiectul, pentru că cei mai mulți dintre ei sunt policalificați. Pot discuta la fel de bine despre corupție, așa cum pot discuta și despre fotbal, politică externă sau starea vremii. Printre ei, însă, există și unii care-s mai profesioniști, mai aplicați. Aceștia își aleg o nișă, un domeniu în care excelează, iar prezența aproape permanentă la televizor îi ajută să devină, destul de repede, autorități recunoscute pe felia respectivă. Un astfel de specialist este și Alexandru Cumpănașu, un tânăr prezentabil, cu verb, care este prezentat mai peste tot drept expert în anticorupție. De fapt, Alexandru Cumpănașu, director al Asociației pentru Implementarea Democrației, e unul dintre adevărații experți în obținerea și folosirea fondurilor europene.
În urmă cu cinci ani, presa vorbea despre un proiect finanțat din bani europeni pe care îl derula AID, în parteneriat cu Ministerul de Interne. Dar acel proiect, prin care se urmărea înființarea unui Centru Național de Integritate, e doar o picătură în marea de proiecte cu finanțare europeană de care s-a tot lipit în ultimii ani Alexandru Cumpănașu. Iar cele mai multe dintre aceste proiecte au în titlu cuvântul magic „Anticorupție”. Indiferent dacă e vorba despre lupta anticorupție din sănătate, din administrație sau din educație, domnul Cumpănașu e acolo. Iar dacă e el acolo, atunci sunt și bani, foarte mulți bani.
Să luăm, de exemplu, unul dintre proiectele finalizate în 2013 și în care Asociația pentru Implementarea Democrației a fost partener alături de Ministerul Educației și de Universitatea “Titu Maiorescu”.
Proiectul se numește „Prevenirea corupției în educație prin informare, formare și responsabilizare”. După doi ani de trudă grea, în perioada 2011-2013, s-a tras linie și am obținut următoarele rezultate, absolut senzaționale: „4 focus-grupuri pe tema corupției din Ministerul Educației, 10 dezbateri regionale, o strategie anticorupție, un seminar anticorupție, 6 ateliere de lucru, 4 ghiduri anticorupție, un spot TV, un spot radio, o machetă de presă, o cercetare națională”. În plus, au fost instruite anticorupție 1.415 persoane.
Spotul TV s-ar putea să-l fi văzut cândva în timpul proiectului. Mai ales că e cu Maia Morgenstern, care joacă rolul unei profesoare cinstite, care refuză să ia șpagă de la elevi, spunându-ne că învățământul românesc nu e de vânzare. Dar partea ce mai frumoasă de-abia acum vine: pentru toate aceste activități, care aduc mai degrabă a frecție la un picior de lemn, contribuabilii au plătit, direct, din bugetul ministerului, și indirect, din banii colectați la Bruxelles de la statele membre ale UE, nu mai puțin de 14.101.006 lei. Exact atât, adică peste trei milioane de euro. Să obții de la cineva, fie ei și fraierii ăia de europeni, atâta purcoi de bani pentru un proiect care se poate rezuma simplu la o frază pe care orice profesor o știe deja pe dinafară, gen „Corupția este interzisă de legile statului român și se pedepsește cu închisoarea”, depășește, de fapt, deșteptăciunea, frizând genialitatea.







Excelent articol !!!!
Securitatea n-a murit si stie, in continuare, sa faca bani !!