Societatea de Drumuri Municipale Timişoara, numită în continuare SDM, aparţine Consiliului Local. Până în 2001, firma a avut o activitate profitabilă. Totul a pălit în clipa în care SDM, condusă de Cornel Bota, a decis că e bine să externalizeze cea mai profitabilă afacere a instituţei, semnalizările şi marcajele rutiere, adică un biznis de cel puţin două milioane de euro pe an. Aşa se face că, prin complicitatea unor consilieri locali, jucăria a fost pusă în mişcare, printr-un HCL nestatutar, care a afectat interesele publice.
Pe scurt, CL Timişoara a hotărât ca SDM să intre, cu o cotă de 35%, în nou înfiinţata societate Rosign. În aceeaşi firmă figurau, la vremea respectivă, şi societăţile timişorene Elba şi Macropus, dar şi Rassco Trafic SRL din Bucureşti. Imediat după externalizare, Rosign a primit cadou, tot de la Consiliul Local Timişoara, o exclusivitate de 15 ani pe tot ce înseamnă marcaje şi semnalizări. Cornel Bota, directorul SDM, o bagă pe nevastă-sa în societatea Rosign SRL şi îi transferă acţiuni din cota celor de la Elba.
Mai apoi, Bota cere înstrăinarea acţiunilor deţinute de SDM în Rosign, către societatea Elba-Com. Aruncă pe masă un raport de evaluare întocmit de Consultim, de 218.736 de lei. Asta, în contextul în care numai dividendele firmei Rosign, în perioada 2003-2005, au fost de 427.646 de lei. Ca să nu mai punem la socoteală că, până în 2010, firma de semnalizări rutiere, ruptă din sânul patriei-mumă, a derulat un volum de plăţi de 40,6 milioane de lei. Acţionariatul firmei Rosign s-a tot schimbat, până ce cărţile au fost făcute în favoarea lui Cornel Bota care, prin fiul său, deţine controlul asupra societăţii. Hârtiile spun, negru pe alb, că vânzarea părţilor sociale ale statului român s-a făcut la un preţ nerealist şi la un an de la întocmirea raportului de evaluare, fără a se ţine cont de cifra de afaceri a societăţii Rosign.
