Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Banii pudici

Zoom Banii pudici

Instituțiile sunt lipite de oameni. Primăria Generală e un fel de maieu al doamnei Gabriela Firea. Așa de apropiați sunt. Atât de “a ei” este această instituție.

Ea dă bani pentru publicitate în presă. Iar banii aceia de promovare sunt banii ei.

Bineînțeles că e o percepție greșită și bolnavă, însă ea este cea care o construiește și o hrănește.

E un comportament de baronet. Nu doar de baronet PSD, ci și de baronet PDL, PNL și ce mai vreți. Pentru că așa s-au întâmplat lucrurile în tranziție.

Boala cea mare nu o văd însă aici. Ci de partea cealaltă, de partea presei care a ajuns să vadă banul public ca ban infestat. Bineînțeles că e ceva defect să iei bani de la Firea. Dar nimeni nu ia bani de la Firea. Numai că, într-adevăr, aici am ajuns ca percepție publică: bugetul e al lui Firea, Firea îți dă banii, iar Firea îți dă banii ca să taci.

Mă refer aici la banii primiți de televiziuni pentru promovarea spoturilor în care Primăria București se laudă cu realizările sale.

Cred că ar trebui să plecăm din cu totul alt punct, unul care nu există acum: ar trebui găsită modalitatea prin care banii pentru promovare să se regăsească în toată presa: TV, online, scrisă. Doar astfel banii nu ar mai fi ai lui Firea.

Până acolo, însă, observăm că e o mare mândrie să nu lucrezi, să nu te atingi de “banul public”. Nimic mai tâmpit.

Premierul desemnat Ludovic Orban ne spunea că el lucrează la privat, la cineva care nu are nici un contract cu statul. Ludovic Orban este omul care administrează banii publici. Și el este cel care e scârbit de banii publici. Banii publici, din start, poartă cu ei damful de rahat al corupției. Sau cum să înțelegem?

Bineînțeles, comportamentul de râmă dresată al lui Cosmin Prelipceanu a fost spectaculos și trebuie să râdem, să ne bucurăm. Și bineînțeles că doamna Firea împărțea banul public ca să cumpere ciocuri de așa-ziși jurnaliști. Și bineînțeles că CTP e de râsul curcilor când face pe naivul, lăsând să se înțeleagă că habar n-avea de prelungul mozol al Gabrielei la postul ăla.

Dar discuția e în partea cealaltă: nu trebuie să ne adaptăm la o prostie, ci să rezolvăm prostia. Nu trebuie ca presa să renunțe la banii publici, ci să găsească acea modalitate prin care banii publici să nu mai poată fi manipulați de primari, de alți aleși și numiți, ca armă, ca șantaj.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Cinci ani de singurătate

    12 noiembrie 2019

    “Politicienii sînt ca scutecele. Trebuie schimbați des și din același motiv.” Vechiul aforism, atribuit lui Mark Twain, n-are trecere la români. Președintele României se schimbă doar o dată la zece […]

  • Barna, puntea suspinelor

    12 noiembrie 2019

    USR, alături de PLUS, părea să se poată transforma într-un partid important. Nu atât de important încât să conducă, prea curând, singur, dar suficient de important încât să înceapă să […]

  • Cum am ratat eu scaunul cu patru picioare de la Cotroceni

    5 noiembrie 2019

    După ce ani de zile și-a înmuiat batistuţa de la piept într-o esență de patchouli extrasă din brînza neaoșă de burduf, naţionalistul de operetă Rareș Bogdan și-a imaginat că țara […]

  • Președintele pe care l-am pierdut

    5 noiembrie 2019

    Așa sînt mereu zilele dinainte: însorite și nepăsătoare. Nimic nu arată că ne confruntăm cu involuția speciei prezidențiale și cu abisul celor cinci ani care vin gata irosiți. Să ni-l […]

  • O șansă istorică

    5 noiembrie 2019

    A fost nevoie de 30 de ani pentru ca Ludovic Orban să primească și el o șansă reală în politica mare. Chiar dacă, de-a lungul vremii, șanse a mai avut, […]