Instituțiile sunt lipite de oameni. Primăria Generală e un fel de maieu al doamnei Gabriela Firea. Așa de apropiați sunt. Atât de „a ei” este această instituție.
Ea dă bani pentru publicitate în presă. Iar banii aceia de promovare sunt banii ei.
Bineînțeles că e o percepție greșită și bolnavă, însă ea este cea care o construiește și o hrănește.
E un comportament de baronet. Nu doar de baronet PSD, ci și de baronet PDL, PNL și ce mai vreți. Pentru că așa s-au întâmplat lucrurile în tranziție.
Boala cea mare nu o văd însă aici. Ci de partea cealaltă, de partea presei care a ajuns să vadă banul public ca ban infestat. Bineînțeles că e ceva defect să iei bani de la Firea. Dar nimeni nu ia bani de la Firea. Numai că, într-adevăr, aici am ajuns ca percepție publică: bugetul e al lui Firea, Firea îți dă banii, iar Firea îți dă banii ca să taci.
Mă refer aici la banii primiți de televiziuni pentru promovarea spoturilor în care Primăria București se laudă cu realizările sale.
Cred că ar trebui să plecăm din cu totul alt punct, unul care nu există acum: ar trebui găsită modalitatea prin care banii pentru promovare să se regăsească în toată presa: TV, online, scrisă. Doar astfel banii nu ar mai fi ai lui Firea.
Până acolo, însă, observăm că e o mare mândrie să nu lucrezi, să nu te atingi de „banul public”. Nimic mai tâmpit.
Premierul desemnat Ludovic Orban ne spunea că el lucrează la privat, la cineva care nu are nici un contract cu statul. Ludovic Orban este omul care administrează banii publici. Și el este cel care e scârbit de banii publici. Banii publici, din start, poartă cu ei damful de rahat al corupției. Sau cum să înțelegem?
Bineînțeles, comportamentul de râmă dresată al lui Cosmin Prelipceanu a fost spectaculos și trebuie să râdem, să ne bucurăm. Și bineînțeles că doamna Firea împărțea banul public ca să cumpere ciocuri de așa-ziși jurnaliști. Și bineînțeles că CTP e de râsul curcilor când face pe naivul, lăsând să se înțeleagă că habar n-avea de prelungul mozol al Gabrielei la postul ăla.
Dar discuția e în partea cealaltă: nu trebuie să ne adaptăm la o prostie, ci să rezolvăm prostia. Nu trebuie ca presa să renunțe la banii publici, ci să găsească acea modalitate prin care banii publici să nu mai poată fi manipulați de primari, de alți aleși și numiți, ca armă, ca șantaj.
