Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Bărbat care azi a furat un ou amenință că mîine va fura o poză cu Vosganian

Zoom Bărbat care azi a furat un ou amenință că mîine va fura o poză cu Vosganian

Situație mai puțin obișnuită la Salonta, unde Marcelică Costache, un bărbat de 33 de ani din localitate, a fost prins furînd ouă din cuibarele Primăriei de către Poliția Locală și spune că nu se va opri aici, ci intenționează să revină la Primărie a doua zi pentru a fura și o poză cu Varujan Vosganian. Întrebat de ce vrea să facă asta, Marcelică a declarat că are nevoie de ouă și de poza cu Vosganian în gospodărie. “Ouăle le-am furat ca să le arăt la păsările mele ca să bage bine la creierul ăla al lor de găină că, dacă mai fac din astea, intrăm la pușcărie și ele, și eu. Și-am auzit că la pușcărie, dacă ești găină, poți să pățești tot felul de lucruri. Poza cu domnul Varujan vreau s-o fur pentru c-am o văcuță în ogradă și îl îndrăgește foarte tare!” Chestionat cu privire la locul de unde ar putea procura o fotografie cu Varujan Vosganian din sediul Primăriei Salonta, Marcelică a declarat că e imposibil să nu găsească o astfel de poză în condițiile în care toate primăriile din țară sînt obligate prin lege să păstreze poze cu Varujan Vosganian ca să-l arate cu degetul și să rîdă de fiecare dată cînd spune cîte o prostie.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Poate fi un orbete președinte de țară?

    20 august 2019

    Klaus Iohannis a pierdut ocazia de-a juca o scenetă biblică pe țărmul Mării Negre fiindcă, dacă s-ar fi aplecat asupra soldățelului american leșinat și l-ar fi cărat în brațele-i vînjoase […]

  • Președintele armatei moarte

    20 august 2019

    Marți, 20 august, peluza Casei Albe va duce iar povara președintelui Iohannis. Sînt fire de iarbă care au avut norocul să geamă sub pantofii unui Macron, unui Netanyahu, unei Merkel […]

  • Politiciene disperate

    20 august 2019

    Ne îndreptăm, cu pași mari, spre momentul în care va fi aproape obligatoriu ca politica să fie condusă de către femei. Dintr-un domeniu eminamente patriarhal, politica tinde să devină tărâmul […]

  • “Întîmplări din irealitatea imediată”

    13 august 2019

    Aflînd că pușcăriile românești sînt mari producătoare de scriitori bine furajați, o editură newyorkeză i-a făcut domnului Gheorghe Dincă o ofertă de nerefuzat pentru publicarea unui bestseller memorialistic cu titlul […]

  • Planul Marshall pentru săraci

    13 august 2019

    America și Occidentul european trag fără chef de o căsnicie obosită, împovărată de ani și de plictiseală. Duși sînt anii logodnei, cînd generalul Marshall a descălecat la Paris din spinarea […]