Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Baruri europene: The White Lion, Macclesfield

Zoom Baruri europene: The White Lion, Macclesfield

 

Săptămîna asta ne reîntoarcem în Macclesfield, orășelul din comitatul Cheshire (exact, ăla celebru pentru brînza produsă pe pajiștile sale și rînjetul enigmatic al pisicii din Țara Minunilor lui Alice și Lewis Carroll), pentru o altă cîrciumă britanică pursînge (sînge îmbibat în alcool, identic cu al confratelui The Jolly Sailor de care v-am povestit într-un episod anterior): The White Lion, un pub tradițional local care se desfășoară pe un colț de stradă, aproape de centru, la parterul unei clădiri din cărămidă cu exterior cvasi-rustic, obloane din lemn și beer garden în spate.

Și tot cu „Elijah”, amicul chef de pizzerie mereu setos, am ieșit la o bere și tura asta. Ne-am așezat la o măsuță joasă, într-un minisepareu cu pereți decorați cu tablouri, canapele asortate la fotolii și șemineu, de parcă eram în vizită la un lord englez acasă. Impresia asta falsă era întărită de inscripția Glorious English, mîndrul slogan de pe paharele de Bombardier la draft cu care am ciocnit fiecare în sănătatea celuilalt. N-om fi fost noi invitații vreunui Sir John în camera de zi a conacului de la țară, dar atmosfera chill, de după-amiază relaxată, în care, în loc de ceaiul de la ora 5, se servește berea de la ora 4, n-a lipsit. Ba chiar a fost ambianța exactă a momentului: pub-ul era aproape gol, barmanița juca biliard cu un client prieten și singurele chestii care păreau dintr-un alt film (românesc, desigur) erau niște păcănele pe care, din fericire, nu le păcănea nimeni.

De precizat că la The White Lion n-am văzut nici un leu alb; nu că m-aș fi așteptat să văd unul învîrtindu-se printre mese, dar orișicît, o poză a titularului firmei putea fi măcar atîrnată pe un perete. Localul se laudă la intrare cu free jukebox, după-amiaza (n-a fost nevoie: o discuție liniștită era tot ce ne doream), și karaoke, duminică seară, la care concurenții sînt premiați cu cîte un shot din partea barului. Restul clienților, autopremiați, cîntă, fără partitură sau acompaniament, după închidere, pe drumul către casă.

4 vizualizări

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia