Un român a fost prins de Poliția franceză cu doi vietnamezi în bagaje. Rasiști precum îi știm, francezii s-au grăbit să-l condamne la închisoare, fără să înțeleagă că există circumstanțe atenuante. În definitiv, e aiurea să presupui că omul voia să-i treacă pe cei doi ilegal din Franța în Anglia doar pentru că voia să urce pe feribot. Pe de altă parte, românul conducea un BMW, deci ceva tot făcuse nenorocitul. În orice caz, iată unde duc ignoranța și lipsa de cultură. Dacă asculta Phoenix, ar fi știut că granița se trece ilegal doar în boxe Marshall.
O femeie din Turcia a divorțat de soț pentru că acesta se spăla pe dinți doar de două-trei ori pe săptămînă, iar duș făcea și mai rar. Orice român verde poate conchide liniștit în acest punct că, și la turci, femeile sînt smintite, altfel nu se explică.
Un olandez a descoperit că, dacă pretinde că se simte rău, poate mînca la restaurant fără să plătească și a reușit să facă asta de 127 de ori pînă să fie arestat. Morala e una singură: deci, în Olanda, limita e 126.
Scandal în Egipt, după ce Guvernul a decis ca una din piramidele de la Giza să intre în renovare și să fie placată cu granit, așa cum era inițial. Sincer, îi înțelegem și pe revoltați: ce renovare e aia dacă nu pui termopane și nu schimbi faianța în baie? Și, dacă vreți lucru bine făcut, avem în România o momîie care se pricepe.
7.000 de canadieni au rămas în beznă după ce un raton a provocat o pană de curent în centrul oraşului Toronto. Practic, rușii ar putea îngenunchea Canada cu doi hamsteri și-o veveriță, da’ ei s-au dus ca proștii în Ucraina…
Guvernul Republicii Moldova va ajuta adulţii, pentru al doilea an consecutiv, să înveţe limba română. Doamnă Sandu, îl primiți la oră și pe elevul Ciucă? Dar să-l puneți singur în prima bancă, altfel ăsta sigur începe să copieze de la colegi.
Piramida fără wifi cine naiba a auzit?