Întîlnire de taină la vila de protocol de la Neptun a preşedintelui în noaptea de Paşte. Dintre cei prezenţi nu au lipsit Sebastian Lăzăroiu, Traian Ungureanu, Monica Macovei sau Elena Băsescu.
Subiectul discuţiei a fost o nouă scrisoare pe care preşedintele vrea să o trimită în zilele următoare liderilor Opoziţiei. Deşi spre dimineaţă s-a ajuns la varianta de scrisoare în care preşedintele oferă Opoziţiei contractul de privatizare al Cupru Min, a fost totuşi o noapte zbuciumată.
După miezul nopţii, odată ieşiţi din post, liderii PDL au putut să-şi exprime mai plastic opiniile legate de faptul că Victor Ponta a rupt scrisoarea trimisă de Traian Băsescu în urmă cu două săptămîni.
Pentru început s-au făcut cîteva glume pe seama ofertei pentru Crin Antonescu, căruia Băsescu ar fi putut să-i ofere postul de director la Dormeo. S-a rîs în hohote, s-a turnat din nou în pahare, s-au ciocnit ouă, ba chiar s-au spart unele cu capul în amintirea lui Boc. Apoi lucrurile au devenit cît se poate de serioase, EBA propunîndu-le celor prezenţi ca tatăl său să le dea lui Crin şi lui Ponta femei. „Aduc eu două prietene ale mele de la Fratelli care nici nu-i cunoaşte cine sînt. O să creadă că e cineva cu bani“, a spus ea.
Sebastian Lăzăroiu, spre care se îndreptau curioşi ochii celor prezenţi, a venit cu cea mai ingenioasă idee: „Şefu’, aţi putea să le spuneţi că renunţaţi nu la cei doi ani de mandat pe care-i mai aveţi, ci la cei trei ani care au trecut. Mai ales că, spun ziarele, nici nu au fost cine ştie ce. Aşa că vă scoateţi şi dumneavoastră, iar ei pot să considere că din 2009 pînă acum a fost preşedinte Geoană“. EBA a rămas cu gura căscată auzind asta, spunînd că a bănuit ea că se ascundea ceva în spatele plecării din PSD a lui Geoană. „A plecat pentru că preşedintele trebuie să fie independent, nu?!“, a zis europarlamentara.
Nervoasă că discuţia trenează şi nu se ajunge la nici o variantă acceptabilă, Monica Macovei a propus ca, în cazul în care cei doi acceptă modificarea Constituţiei, să li se dea, la schimb, cîte cinci ani de puşcărie. Ideea Monicăi a picat însă, preşedintele considerînd că anii de puşcărie, în mandatul său, nu sînt subiect de negociere. Pur şi simplu, se execută.






