Dintre toate cadourile pe care le-a primit anul trecut, preşedintele Traian Băsescu nu şi-a oprit decît În căutarea timpului pierdut, de Marcel Proust. Ediţia de lux, scoasă de Academia Română, în trei volume, la echivalentul în lei a 50 de euro, dă bine în orice bibliotecă, dar ca să nu pară un dinte de aur într-o dantură cariată, are nevoie de vecinătăţi pe măsură. Nu neapărat ediţii de lux, cît titluri care să rimeze cu capodopera lui Proust.
Nu l-am mai văzut pe Traian Băsescu pe la tîrguri de carte, de la schimbul său de replici cu Gabriel Liiceanu, cînd i-a spus eseistului că România n-are nevoie de filosofi, ci de ospătari, mecanici şi de tinichigii. Prin librării, să-şi mai cumpere o carte, nici atît. În căruciorul cumpărăturilor sale din hipermarket-uri, reporterii care se ţin după el n-au observat cărţi, aşa că dacă n-are pe cineva care i le cumpără, e de presupus că preşedintele României n-are o bibliotecă bogată. Dar te pomeneşti că, în timp ce unii şi alţii îl iau peste picior că n-a fost în stare să ducă pînă la capăt o carte, ştiţi care, pe care se lăuda c-a început-o în mandatul trecut, Traian Băsescu îşi petrece nopţile devorînd clasicii literaturii universale. Dacă nu-i aşa, însă, e posibil ca fostul marinar şi actualul frecventator prezidenţial de restaurante şi grădini de vară – în concediu! – să fi luat plasă cu titlul lui Proust. Nu e vorba de timpul pierdut de franţuz prin restaurantele pariziene sau în mai ştiu eu ce alte locuri – lui Proust îi plăceau bărbaţii. Iar faţă de anumite aşteptări, începutul e devastator: cu un ceai de tei, fără măcar o picătură de rom în el.
