Prezent la sediul PDL din Aleea Modrogan, pentru a-şi uda plantele din fostul birou, preşedintele României, Traian Băsescu, s-a arătat extrem de îngrijorat de intenţia declarată a Papei Benedict al XVI-lea de a reveni în Partidul Democrat Liberal după demisia sa de la Vatican.
“Nu pot privi cu ochi buni revenirea acestui om în inima partidului. Nu mai are nimic sfînt în el. Aşa cum a dovedit, e un individ slab, care renunţă imediat ce treaba începe să se împută. Nu ştiu dacă avem nevoie de asemenea oameni în partid. În plus, care-i treaba cu tichia aia? Cum ar fi să încep şi eu să port tichie tot timpul? S-ar lua lumea de mine: <<Ce faci chelule, ţi-ai luat tichie?>>. Nu se face aşa ceva, e urît”.
În acelaşi timp, Elena Udrea s-a declarat încîntată de eventualitatea reîntoarcerii Papei la valorile dreptei. “E un om cu o mare experienţă şi un simţ al fashion-ului desăvîrşit. Atîta timp cît nu-şi parchează papamobilul pe locul meu de parcare, cred că o să fim prieteni la cataramă.”
Exclusiv online