Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Băsescu își ia adio și de la el însuși

Zoom Băsescu își ia adio și de la el însuși

Cînd a fost întrebat ce părere are despre Revoluția Franceză, Mao, autorul mult mai sîngeroasei Revoluții Culturale din China, a spus că e prea devreme să se pronunțe. La noi, țară mică, istoria se schimbă încă din timpul vieții protagoniștilor. De cele mai multe ori, așa cum vor ei. Uitați-vă la cronicarii tîrzii care își pupau comanditarii sub caftan și le făceau adversarii domnești de panaramă!

Mai nou, în România, pînă să ajungă pe mîna istoricilor, contemporaneitatea e frăgezită de memorialiști, în scris ori pe gură, după încheierea fiecărui ciclu de putere. Ca să se asigure de o posteritate convenabilă, Iliescu și Constantinescu și-au făcut singuri bilanțul cu fața către istorie, într-o proză plictisitoare, pe care nici măcar anecdotele n-o fac mai acătării.

Și mai nou, președintele Iohannis își scrie memoriile încă din primele luni de la intrarea în pîine, conform principiului că, dacă scrisul rămîne, cel mai sigur e să te bagi în istorie cu pixul tău, din timp și pas cu pas. Fiindcă nu le are pe-astea cu scrisul, deși și-a manufacturat o semnătură ca de Napoleon după ce-a ajuns la Cotroceni, Traian Băsescu a inventat funcția de fost președinte în exercițiul funcțiunii, postură din care se agață de istorie ca pisica de pernă.

Atîta că, în timp ce Băsescu își apără mandatul, ca un ex-președinte de tarabă dintr-o piață de cartier, de se dau susținătorii lui de ceasul morții, fiindcă nu mai știu cum să-l apere de el însuși, istoria pe care el vrea s-o bată în cuie îi fuge de sub picioare. Oripilat ca intelectualii care, cînd erau la putere, alături de el, se lamentau că, de fapt, sînt în opoziție, Băsescu constată că oamenii lui se arestează între ei și că foștii lui apropiați îl trădează, scriindu-i sau povestindu-i oral cele două cincinale de putere altfel decît ar vrea el.

Și asta încă n-ar fi nimic, dar tot mai lipsit de timonă, din postura de fost președinte aflat în exercițiul funcțiunii, Băsescu își dă singur peste picioare, de parcă ar fi intrat în disidență față de sine însuși. În noul film, în serial, cu el în rol principal, după cel de la perdeluțe, în care își lua adio de la PD și de la PDL, Băsescu își ia adio de la cel care a fost, de parcă s-ar pregăti pentru penalul care ar putea fi.

Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. #1

    Super !!!!!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale
  • Institutul pentru Combaterea Horelor

    7 iulie 2020

    Fenomenul horelor românești din primul război mondial a tulburat comandamentul german, care nu prea înțelegea tehnica de luptă a valahilor ce se învîrteau de mama focului înainte de apusul soarelui, […]

  • Limitele unui jucător de golf

    7 iulie 2020

    De pe pajiștea unde obișnuiește să joace golf, președintele Iohannis se pregătea să lanseze România. Din trusa de crose l-a ales mai întîi pe Ludovic Orban, deși putea să aleagă […]

  • Legea și Constituția nu poartă mască. Să le muim!

    7 iulie 2020

    Nu există, am cercetat, nici măcar o singură obligație legală ca onor Constituția să poarte mască atunci când intră într-un spațiu public închis. Nici celelalte legi, ordonanțe simple sau de […]

  • Crime cu miros de pandemie

    30 iunie 2020

    În vreme ce-n largul oceanului patru scafandri s-au repezit cu cuțitele asupra unei balene, să-i taie otgoanele plasei de pescuit ce-o ținea prizonieră, la noi patru polițai au ajutat un […]

  • Vacanța mare

    30 iunie 2020

    Pînă acum, virusul a întrecut știința și, după cum se vede, nu dă semne de oboseală. Fără vaccin și fără tratament, societatea dă din colț în colț, libertatea individuală scade, […]