Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Becali, candidatul brânzurian

Zoom Becali, candidatul brânzurian

Degeaba au bătut palma prin cămaşa de forţă George Becali şi Corneliu Vadim Tudor, căci alianţa lor s-a născut uşor moartă. PRM, cât o fi el de cel mai partid prost din România, nu se compară cu PNG-CD, care este şi mai partid prost. Şi vom explica de ce.

Conform legii, fiecare partid care îşi doreşte să aibă candidaţi în an electoral trebuie să-şi reînregistreze membrii la tribunal până pe 31 decembrie în anul pre-electoral. În cazul de faţă, PNG-CD ar fi trebuit să treacă pe la tribunal cu lista membrilor anul trecut. N-a făcut-o, iar asta îl pune în postura neplăcută de a nu mai putea negocia nimic. Pentru că, pur şi simplu, acest partid nu mai are dreptul de a depune liste de candidaţi nici pentru locale şi nici pentru alegerile generale.

Micul machidon mânuitor de rangă, europarlamentar şi ce s-o mai dori dânsul n-a aflat asta decât după ce „fratele lui mai mare“, Vadim, a trimis o circulară tuturor filialelor PRM. Poartă numărul 16/23.03.2012 şi explică în teritoriu de ce candidaţii PNG-CD nu sunt viabili, legali sau cum vreţi dumneavoastră să le spuneţi. Ca frate mai mare şi mai hârşit într-ale politicii şi ale legilor, Vadim spune ciracilor săi că PNG-CD, practic, nu poate candida pe liste proprii, iar soluţia pe care tribunul o vede este simplă: înscrierea de urgenţă a PNG-CD-iştilor în PRM şi candidatura lor pe listele acestui partid.

Despre candidatura lui Gigi Becali la Primăria Bucureştilor, Vadim nu spune nimic, dar am putea spune noi: conform legii, acesta nu poate candida la Primăria unui oraş dacă nu locuieşte în acel oraş cu cel puţin şase luni înainte de alegeri. Or, Gigi s-a mutat cu acte la Bucureşti abia recent, de două-trei săptămâni, ceea ce-l va face necandidabil pentru localele din iunie.

Cu un partid care nu va pu­tea candida în nume propriu, cu un preşedinte de partid care nu va mai putea candida nici la Primăria comunei Voluntari şi cu o echipă de fotbal care nu se descurcă nici cu desculţii de la Târgu Mureş, Becali rămâne un mare papagal, a cărui singură plăcere este să înjure jurnalişti. Dar despre asta, altă dată.



2 comentarii

  1. #1

    Tare de tot articolul!

  2. #2

    LA PUSCARIE, CU becali !!!!!!!!!!!!!!!!!!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia