Privirea ageră a primarului Robi Negoiță va fi de-acum înainte peste tot în Sectorul 3. De la zonele aglomerate și până la bazele sportive ori punctele de colectare a deșeurilor, iar acum și prin intermediul mașinilor de serviciu, ochii Poliției Locale a Gândirii vor fi peste tot. Nu e nevoie de tele-ecrane din care Fratele cel mare al lui Ionuț Negoiță să ne transmită mesaje. Sunt alte metode pentru asta, că doar nu suntem în 1984.
La începutul anului, primăria condusă de domnul Robi a decis să mai cumpere niște camere de supraveghere pentru sistemul CCTV al Poliției Locale. De data aceasta e vorba de unele care urmează să fie dotate pe mașinile Poliției Locale, valoarea totală a cheltuielii – să-i zicem investiție, totuși – fiind de puțin peste un milion de euro. Mai exact, 1.463.000 lei în cadrul unui prim contract cadru și alți 2.640.000 lei în cadrul unui al doilea contract cadru, plus TVA-ul aferent. Ambele contracte au fost câștigate în 13 ianuarie de către Next Expert SRL, din sectorul 3, firmă deținută de un domn, Stanciu Dan Iulian, obișnuită să încaseze de la instituțiile de pe raza administrată de domnul primar Robi. De exemplu, ceva mai bine de 260.000 lei anul trecut, pentru dash-cam-uri destinate mașinilor primăriei, atribuire directă, ori alte contracte, livrări de laptopuri și aparatură către școli din sector. Ca idee, firma asta a avut în 2024 o cifră de afaceri de peste 21 de milioane lei și un profit de 5 milioane, cu doar 4 angajați.
Dintre cele două contracte cadru, ambele câștigate la câțiva lei sub estimarea primăriei, în urma unor licitații la care doar Next Expert a fost admisă, alte câteva fiind declarate neconforme, într-unul a și fost semnat un contract subsecvent, pe 16 februarie, în valoare de 2.640.000 lei, adică întreaga sumă a contractului cadru.
Practic, odată cu instalarea acestor camere pe mașinile de poliție locală – e vorba de aproape 700 de camere, la care se adaugă restul camerelor de prin sector, cum ar fi cele pentru care s-au cheltuit vreo 800.000 de euro, amplasate în zonele de aruncare/colectare a deșeurilor, ori cele aproape 280 de camere instalate în zonele bazelor sportive sau alte aproape 550 amplasate în diverse alte zone cu activitate, se poate spune că autoritățile din subordinea lui Robi Negoiță au niște ochi în care Fratele cel Mare s-ar pierde de invidie.
1.157 de vizualizări






