În cele cîteva dăţi cînd am stat de vorbă cu el, Marin Preda nu părea deloc ciufut, cum se zicea că ar fi fost. Era însurat cu ultima lui nevastă, cu care avea doi copii. Stătea mai mult la Mogoşoaia, unde era atunci o casă a scriitorilor. Mai fusese căsătorit de două ori. Prima oară cu Aurora Cornu. Frumoasă şi inteligentă, îl iubea pe Preda, dar nu se simţea bine în rolul de nevastă. A plecat la Paris.
Nici cu a doua soţie n-a stat mult: Eta Vexler a rămas şi ea în străinătate. Cei care-l vorbeau de rău pe romancier susţineau că era grobian cu femeile. Bîrfe, monşer! – le spunea bine dispus apropiaţilor. E drept că, la restaurantul scriitorilor, Preda le mai zicea confraţilor „mă, beliţilor!“ şi se mai certa, zgomotos, cu ultima sa nevastă, femeie geloasă cam fără motiv. Că o mai fi călcat pe-alături se poate, dar nici una dintre cuceririle care i se atribuie în ultimii săi ani nu l-a încondeiat după ce a murit. Dimpotrivă, susţineau că era un tip rezervat. Aurora Cornu şi-l aminteşte ca pe un bărbat sensibil şi tandru, deloc zgîrcit şi de o rară frumuseţe sufletească.
