Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Boala tremuratului nu are leac

Zoom Boala tremuratului nu are leac

Valul de arestări care a fost abătut asupra PSD e un fenomen premeditat, susține o sursă din CSM. Cîțiva magistrați ai instituției au discutat în cerc restrîns despre repartiția statistică în timp a acestor incursiuni ale DNA și au ajuns la concluzia că ele arată o densitate mărită pe măsură ce fierbințeala electorală crește. În opinia acestor magistrați, acțiunea DNA pute de la o poștă a presiune politică și e necesară o anchetă a CSM care să verifice de ce pînă acum nu s-a clintit nici un dosar serios, iar acum s-au năpustit procurorii, ca la ordin, asupra arhicunoscuților bandiți. Nici unul dintre gînditorii acestor idei nu are însă îndrăzneala să le ridice în plen, așa că ele agonizează pe culoare sau în fața unei sticle de bere. Cariera în magistratură stă încă sub semnul politicului și al serviciilor, iar a te pune cu sistemul echivalează cu un autodenunț.

Alte surse, de data asta din PSD, spun că descinderile cu mascați asupra baronilor sînt precedate de avertismente de intimidare. Viitorul condamnat află din timp că urmează să intre la bulău într-o lună, două, așa încît, pînă la ivirea dubei, are vreme să-și cultive o întreagă tufă de morcovi în cur. "Băsescu vrea să instaureze teroarea în PSD și să ne facă să cedăm", zice un pesedist căruia i s-a spus că va fi săltat, dar care dorește să rămînă anonim. Atmosfera de groază se extinde dinspre hoții cei mari, tradiționali, către absolut toată suflarea, așa încît întîlnești pesediști relativ onești evitînd să vorbească la telefon de frica unei înscenări. Nici cînd le spui că, după luna noiembrie, s-ar putea să treacă și Băsescu prin aceleași sudori, nu se opresc din tremurat.



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia