Boc suferă de complexul lui Proteu, spun psihanaliştii. De dimensiuni reduse fizic, poate lua forma psihică a celui puternic. Puterea lui este să se muleze şi să execute travestiul. Acest Proteu nu poate există pe propriile picioare fără Oedip.
„N-are mamă, n-are tată“ sau, mai precis, tatăl lui este Băsescu, cel puternic şi care-i dictează mişcările proteice. Boc poate fi orice, demagog, om de cuvînt, puternic, slab. Neavînd lumină proprie, suferă îngrozitor cînd nu e băgat în seamă, cînd iese din cuvîntul celui puternic. Feţele lui Ianus fac din acest om un ins fricos. Dar şi înfricoşat de propriul lui eu. N-are momente de reflecţie, fiindcă îl înspăimîntă. N-are viaţă proprie, fiindcă n-are ce face cu ea.
Astfel gîndesc despre prim-ministrul ţării, împreună cu celebrii mei psihanalişti. Ne strecurăm în Boc prin buricul lui. Buric mic. Înghesuiţi, gata să ne sugrumăm. Cu toate dificultăţile, avem vedere spre neuroni.
E un ins încordat. Arc. Gata să explodeze. Fără îndoieli. Mereu în aşteptarea unui start. N-are istorie, n-are amintiri. Executant perfect. Are memorie de scurtă durată. Ideal pentru discursuri politice, ieşiri la rampă, dizgraţii. Bun de şef de personal, concediază şi pensionează pe capete, fără să clipească. Nu e un afectiv. N-are căldură. Poate simula prietenia oricît.
Ieşim din mintea lui Boc. De dai un şut unui cîine, cîinele e uman: te muşcă. Boc ar pupa şutul, ar mîrîi cîinele.
