Mircea Niculescu a dat Bac-ul la „Bolintineanu”. Un puști ce-a trăit cu frica în sîn.
Reporter: Plicti?
Mircea Niculescu: O, de unde! Andrenalină la greu. Păi, îți dai seama că am trăit ca Becali. Pe cai mari, frate. Am dat Bac-ul cu Poliția la poartă, așteptau să ne aresteze, ne-a controlat la puță să n-avem copiuțe, ne-au luat telefoanele ca la pușcărie. Ne luau cu autobuzele. Băi, am trăit mișto.
Rep.: Frică?
M.N.: M-am pișat pe mine de frică cînd am auzit de DNA. Dar după aia am zis băieților: Frate, hai să le-o dăm, să moară mama, păi, decît să plîngă mama, să plîngă mă-sa. Sunasem decît la Grasu și ăla angajase gașca pe mardeală.
Rep.: Dar tu, așa, ești om de Bac?
M.N.: Băi, ascultă, noi nu sîntem mai proști. Nu sîntem. Mă cac pe cartea ta, dacă n-a făcut bani. Ce-mi pasă mie? Io merg mai departe cu diploma asta. Am terminat liceul? L-am mîncat pe pîine?
Rep.: Și taică-tu ce zice?
M.N.: Tata, toată familia mea are mîndrie. Moșu’ începe să povestească cum a fost, ce-a fost pe vremea lui. Hai, nene, lasă-mă! Aduc banul în casă, să mă lași!
Rep.: Zi-mi de profesori. Ai dat șpagă?
M.N.: Dacă am dat sau nu, nu este treaba ta. Nu este treaba ta.
Rep.: Cum vezi tu viitorul țării?
M.N.: Nu-nțeleg despre ce vorbești. Lasă-mă, frate, cu prostii de-astea. Țara mi-a dat halău? Nu, amărîții ăia.
Rep.: Șaorma?
M.N.: E cea mai bună haleală de pe lume. Ever!
Sper din suflet ca e inventat dialogul. Sau la misto. Sau ambele.