Bolojan, acest Camelia Voinea al guvernării

România e ca o sală de gimnastică. În ea se fac acrobații de supraviețuire cu grad înalt de dificultate. Milioanele de cetățeni aflați în interior, neatinși de norocul practicării unor sporturi de aristocrați, au un singur obiectiv în fiecare zi de antrenament: să scape cu viață. Urcă jumuliți pe bârnă, se dau cu căpățânile de ea, le țâșnesc lacrimi din ochi și sânge din palme la fiecare contact cu paralelele, fac sărituri mortale la trambuline fără arcuri. Printre ei, îmbrăcat în trening bulgăresc cu pantalonii ridicați trei centimetri deasupra buricului, fluierul atârnat de gât și cu sprânceana pieptănată în sus, umblă încruntat antrenorul emerit Bolojan. Nea Ilie, în limbaj de specialitate. N-a fost văzut niciodată zâmbind. Nu înjură, deși mulți ar prefera s-o facă. Tăcerea și privirea lui sunt mai înfricoșătoare decât o mie de Dumnezei scoși pe gură.

Se oprește într-un colț al sălii unde vede că unii nu muncesc, deși ei sunt sleiți și vineți de la atâtea repetări.
-Nea Ilie, nu mai putem, ne dor coastele!
-Văd că nu lucrați cum trebuie.
-Nea Ilie, ne-ai cocoșat, lasă-ne și pe noi, bre, să ne tragem un pic sufletul! Ne e și foame! Cu mâinile în șolduri, antrenorul Bolojan îi măsoară încă o dată din cap până-n picioare, apoi zice:
-Am înțeles. De mâine, taxa de participare obligatorie în această sală se dublează. Pivotează pe un picior și pleacă nervos să mai împartă pedepse. În urma lui se aud suspine și țipete de durere.

Așadar, dragii moșului, dacă ieri am fost indignați de comportamentul antrenoarei de gimnastică Camelia Voinea și ne-a fost milă de fetița ei Sabrina, ar trebui să ni se rupă inima și de noi, cetățenii obișnuiți ai țării. Pachetul trei de măsuri anunțat de Bolojan pare că ne pedepsește și mai tare pentru că suntem săraci. Să ne fie rușine că n-am fost în stare să fim magistrați. Să simțim durere că suntem români de rând, nu speciali. Să ne stea în gât pizza aia mare și dumicații pe care ni i-a numărat Nicușor. Să ne aducem aminte de vremurile când în România nu se făcea parenting de ăsta modern, când ne întorceam acasă cu capul spart de la joacă și ne mai băteau și părinții că am fost neastâmpărați.