Bolojan extinde autoritatea SRI și asupra investitorilor români.

Premierul Bolojan a înțeles – într-un tîrziu și în felul lui – că România e pîndită de dușmani. Nu e vorba, însă, de ruși, de rachetele Oreșnik sau de amenințările la adresa forajelor din Marea Neagră. Nu e vorba de prăbușirea importanței internaționale a României. Nu e vorba de inflație, de sărăcirea populației sau de noul avînt emigraționist. Nici măcar de dronele care pun pelicanii pe fugă la Ceatalchioi. Există dușmani mai feroci: investitorii.

Azi, investitorii sînt suspectați doar dacă sînt străini. Adică oameni și companii care vin cu bani din țările lor ca să îi investească în România. Cum au venit, cum îi ia în primire Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe. Îi verifică, îi purică, îi cercetează. CEISD e încă în funcțiune, e subordonată Guvernului și din ea fac parte ofițeri SRI, SIE și reprezentanți ai Guvernului.

Dar, pe măsură ce țara sărăcește, pericolul pe care îl reprezintă investitorii se pare că a crescut. Iar Ilie Bolojan și staff-ul au luat măsuri împotriva lor, printr-un proiect de OUG. Se desființează, astfel, CEISD, considerată o barieră prea slabă în calea dușmanului, și se înființează CEID, adică Comisia de Examinare a Investițiilor Directe. După cum se vede, din noua denumire a dispărut cuvîntul „străine“. Ceea ce ne spune că nu doar investițiile străine sînt privite chiorîș, ci și cele locale, românești. Dușmanul își ițește capul chiar din bătătură și, de aceea, trebuie luat la ochi chiar dacă vine cu bani de la Flămînzi, Moeciu sau Roșiorii de Vede. Mai ales dacă depășește suma de două milioane de euro.

Noua structură e condusă de șeful cancelariei prim-ministrului, pe care îl cheamă Mihai Jurcă și e adus de Ilie Bolojan de la Oradea. SRI și SIE rămîn la locul lor în echipă, dar prezența Serviciilor e sporită cu ofițeri STS, care vor face platforma online și vor asigura, probabil, secretul convorbirilor. Numele membrilor comisiei sînt secretizate.

CEID va aviza, deci, investițiile și schimbările de acționariat în „domeniile sensibile“. Ce înseamnă „domenii sensibile“? Aici începe adevăratul delir de cuvinte, în care poate fi inclus totul. Se folosesc expresii halucinogene, cum ar fi „infrastructuri critice“, „direcții strategice“, „securitate națională“, „tehnologii avansate“. Adjectivul „critice“ e folosit pînă la epuizare, cu lipsa de umanitate a unui pește din parcarea de TIR-uri de pe Valea Oltului, care-și împinge fetele spre recordul mondial. De la Inteligență Artificială la energie și apărare, totul e „critic“: și transportul, și sănătatea, și băncile, și supermarket-urile, și afacerile imobiliare, și mass-media, și farmaciile, și fabricile de piulițe. Adică absolut tot. Dacă CEID vrea să oprească o investiție nu are decît să o încadreze la „infrastructura critică“ sau „domeniul sensibil“. Iar aici poate băga pe oricine și orice.

Din experiența antidemocratică a ultimilor 36 de ani știm că dacă ceva conține SRI, atunci acel ceva e SRI. CEID e, de fapt, SRI. Guvernul e doar excipientul, umplutura. Iar ideea de comisie e ambalajul în care e învelit SRI. Premierul Bolojan, la fel ca toți ceilalți premieri ai României, de la Petre Roman la Marcel Ciolacu, lasă decizia asupra investițiilor tot în mîna SRI. SIE și STS se află acolo doar pentru cvorum. În esență, acest proiect de OUG le dăruiește ofițerilor un spațiu de acțiune mai larg.

Nu e deloc o noutate. La fel se întîmplă și în politică. Așa cum s-au scăpat în public mai mulți politicieni, numirea în sau eliminarea din funcții politice, cum ar fi cele de ministru sau de prim-ministru, s-a făcut, de multe ori, la indicațiile SRI. Tot așa, se știe că așezarea pe sau scoaterea de pe liste în cazul parlamentarilor și europarlamentarilor se face, adesea, la intervenția SRI.

Într-o lume normală, în statele zonei euro, de pildă, nu e deplasat ca Serviciile să cerceteze anumite investiții și tranzacții strategice. Dar România stă de mult în afara acelei lumi, iar de la Revoluție încoace nu doar politica, Justiția și presa sînt penetrate și controlate, ci, mai ales, economia.

SRI controlează de ani buni contractele cu statul ale companiilor private care furnizează, de pildă, servicii IT. O face prin avize de securitate, ce decurg din legea siguranței naționale, deci acțiunea de „verificare“ e la cheremul SRI. O face prin comisii de securitate IT la nivelul ministerelor, al instituțiilor publice mari, al proiectelor IT „critice“. O face prin comitete de securitate sau grupuri de lucru unde SRI e instituția avizatoare. O face prin CSAȚ și prin alte zeci de combinații.

SRI e infiltrat ca un miceliu în procesele economice esențiale putînd bloca orice, de la contracte la investiții. În același timp, poate și favoriza orice. Iar asta face din SRI cel dintîi broker de business al României. Vrea cutare investitor străin să investească în energie fotovoltaică, să zicem, iar afacerea e vizată de nepotul unui premier? Păi, e destul ca SRI să facă un raport că la Samsung sînt spioni nord-coreeni, și s-a eliberat locul. Vor Rotterdam-ul sau Singapore să investească în Portul Constanța? Le scoate SRI o fișă de agenți ai statului chinez, și rămîne staroste pe port celebrul și generosul Bosînceanu, prietenul rușilor.

SRI, trebuie spus, e una dintre cele mai necesare structuri de securitate și siguranță națională. Condusă, însă, decenii la rînd, de securiști în cooperare cu politicieni mediocri și corupți, instituția s-a transformat într-un bodyguard al grupurilor de interese, care a împrumutat, cu timpul, năravul clientului. Din acea organizație de elită care ar fi trebuit să fie a mai rămas un strat subțire de băieți buni din zona tehnică, fără acces la decizie. Deasupra lor apasă turma comandanților, scăpată mereu de sub control constituțional. Combinațiile de bani și putere au luat de mult fața meseriei și datoriei, au lăsat baltă patria și jurămîntul, iar asta s-a văzut cu vîrf și îndesat la alegerile prezidențiale din noiembrie 2024, cînd trolii și boții ruși l-au plimbat pe Călin Georgescu pe sub nasul celui mai numeros serviciu secret din UE.

E de neînțeles extensia de putere pe care premierul Bolojan o acordă Serviciilor într-un domeniu civil esențial, într-un moment în care investițiile reprezintă cea mai mare lipsă a economiei. În acel proiect de OUG e invocată securitatea națională, dar problemele de securitate națională sînt în altă parte. Vorbim despre ele în această revistă de ani buni.

Repornirea industriei naționale de apărare, de pildă, e blocată de astfel de puteri extinse, acordate greșit. Achizițiile scumpe de armament inutil și neintegrabil cu tehnologiile NATO, achizițiile fără offset, dar cu comisioane private serioase, se fac după ce SRI le recomandă ca fiind bune. Altminteri nu s-ar mai fi făcut, nu? Dar cum o fi cu defilarea pro-rusă de la vîrful statului și armatei? E invizibilă pentru SRI? Tot efortul făcut de miniștri și prim-miniștri pentru a slăbi capacitatea de apărare a României, a rata oportunitățile investiționale și strategice, nu-i ridică SRI-ului nici o sprînceană? Dacă e invocată securitatea națională, de aici trebuie început. Dar cine ține morțiș ca SRI să lase garda jos în problemele reale de securitate națională și să se ocupe de investițiile civile? Guvernul? Președinția? SRI însuși?

Dacă investițiile ar fi dărîmat ușa Guvernului, inundînd economia cu bani și locuri de muncă, poate era nevoie de o selecție făcută de ofițeri, ca să nu amețim de la profituri. Dar în zilele negre ale deficitului, cînd taxele rup spinarea săracilor și frîng companiile mici pe genunchi, nu se aude nici un ciocănit. Cît despre spionajul industrial prin achiziție de active și furtul de tehnologie de care ar trebui SRI să ne apere, să nu ne amăgim singuri: nu există. Noi importăm mere și exportăm apă. Ce mai era de furat, au furat securiștii și partidele. Iar SRI a ținut de șase, uneori cu comision.